13.4 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăMagazinCiudăţenii gastronomice ale lumii

Ciudăţenii gastronomice ale lumii

Vă prezentăm câteva preparate adunate din jurul lumii care, deşi considerate delicatese în regiunile de unde provin, este posibil să nu fie pe placul tuturor gurmanzilor.

Gusturile în ceea ce priveşte gastronomia rafinată diferă de la ţară la ţară, de la cultură la cultură şi de la persoană la persoană. Tocmai de aceea există anumite preparate tradiţionale foarte apreciate în unele colţuri de lume, dar care s-ar putea să nu fie digerabile pentru foarte multă lume. Gastronomia este o chestiune destul de delicată şi fiecare ţară îşi stabileşte rafinamentul în acest domeniu nu doar în funcţie de metodele de preparare, ci şi de „materia primă“ de care dispune.

Înotătoare de focă – Islanda

Turul ciudăţeniilor gastronomice începe în nordul îndepărtat, mai precis, în Islanda. Se pare că islandezilor le plac la nebunie focile şi, în special, mâncărurile preparate din carnea acestor mamifere. În plus, folosesc tot ce se poate de la aceste animale, iar înotătoarele sunt adevărate delicatese. Deşi, în prezent, aceste mâncăruri nu se mai prepară şi consumă ca în alte vremuri, mai există familii de vânători care cutreieră ţinuturile îngheţate în căutarea unei foci bune de mâncat. Odată vânat animalul, islandezii îi taie înotătoarele, pe care le pun la marinat în lapte şi apoi le sărează din belşug. Rezultatul este o delicatesă, spun băştinaşii, deşi turiştii care au gustat înotătoare de focă spun că mai degrabă este vorba de un preparat dulce-acrişor, care nu excelează la capitolul gust.

Vin din pui de şoareci – Coreea

Băutura preferată a coreenilor nu este berea, ci vinul din pui de şoareci. Oricât de bizar ar părea, este vorba de o băutură tradiţională în Coreea şi este considerată o substanţă revigorantă pentru întreg organismul. Pentru prepararea acestui vin special, puii de şoareci nou-născuţi sunt „aruncaţi“ într-o sticlă cu vin din orez, unde sunt lăsaţi să fermenteze, pentru a conferi băuturii savoarea deosebită pe care o apreciază coreenii. Europenii nu sunt de părere că băutura ar merita încercată, mai ales că temerarii care au practicat acest „sport extrem“ susţin că vinul din pui de şoareci are miros şi gust de benzină.

Raţă în sos de sânge – Franţa

Probabil că nu ştiaţi, dar gastronomia franceză rafinată dispune de un preparat pe care mulţi l-ar considera un mijloc de tortură. Raţa în sos de sânge, un fel de mâncare numit „Canard à la Rouennaise“, se prepară cu ajutorul unei prese. În mod tradiţional, această reţetă presupune aducerea păsării sacrificate în faţa clienţilor şi strivirea acesteia cu ajutorul presei, până când toate măruntaiele se varsă, la propriu, într-un recipient special, care în cele mai bune şi rafinate restaurante este făcut în întregime din argint. Rezultatul acestui proces este un „sos de sânge“ special, care serveşte drept garnitură păsării. Gurmanzii care au suficient sânge rece pentru a asista la prepararea unei astfel de delicatese trebuie să scoată din buzunar cel puţin 1.000 de dolari pentru o porţie.

Tarantule prăjite – Cambodgia

Dacă ajungeţi cumva prin Cambodgia şi sunteţi amator de senzaţii tari, trebuie să încercaţi tarantulele prăjite, un fel de mâncare preparat din specia de tarantule mari, negre şi păroase care trăiesc în jungla din apropierea oraşului Skuon. Tradiţia preparatului nu este veche, ci a apărut din disperare, în timpul genocidului din Cambodgia.
Gonită în junglă, populaţia s-a văzut nevoită să mănânce tot ce se putea şi ce oferea sălbăticia, aşa că nu s-a dat înapoi de la a prăji aceste insecte. În prezent, mii de turişti vin din toate colţurile lumii pentru a savura tarantulele de Skuon, o delicatesă pe care specialiştii în gastronomie o consideră cel mai delicios preparat de pe pământ. Păianjenii sunt prăjiţi întregi în ulei – cu tot cu picioare şi colţi – şi sunt condimentaţi cu usturoi şi piper. Cei care au gustat acest fel de mâncare spun că tarantulele sunt crocante în exterior şi au un interior moale, de consistenţa caramelului, şi au gust de pui.  

Jyoro-gumo  sau păianjenul-tigru – China

Ca să nu se lase mai prejos, bucătarii rafinaţi din China au inventat propriul fel de mâncare bazat pe păianjeni. Jyoro-gumo sau păianjenul-tigru este considerat o delicatesă în China. Deşi, atunci când sunt fierte, aceste insecte devin un fel de gogoşi moi, în general această varietate de păianjeni este gătită prin prăjire. Păianjenii-tigru şi-au căpătat acest nume graţie dungilor pe care le au pe spate şi, asemenea tarantulelor, aceste insecte sunt mari şi păroase, iar cei care agreează acest fel de mâncare spun că fiecare porţie îşi merită cu prisosinţă banii plătiţi. Aceeaşi amatori de Jyoro-gumo susţin că preparatul nu are gust de pui, ca în cazul tarantulelor, ci de cea mai bună ciocolată. Să îi credem pe cuvânt…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII