Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, singura centrală nucleară din România, va fi oprită planificat timp de 30 de zile şi desincronizată de la Sistemul Energetic Naţional, începând din 8 mai, pentru lucrări de inspecţii şi testare, a anunţat marţi Nuclearelectrica.
"Pe perioada opririi planificate se va efectua programul de inspecţii obligatorii, programul de întreţinere preventivă şi corectivă care include verificarea echipamentelor şi repararea celor identificate defecte în timpul funcţionării, programul de testare obligatorie, conform cerinţelor CNCAN, care se poate efectua numai cu centrala oprită, precum şi implementarea modificărilor de proiect pe anumite sisteme, echipamente si componente", a informat Nuclearelectrica.
"Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, populaţie şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă", spun reprezentanţii producătorului de electricitate Nuclearelectrica, care administrează cele două unităţi de la Cernavodă

