Statul Major al Forţelor Terestre organizează cu prilejul celei de-a 180-a aniversări a Infanteriei Române, în perioada 28-30 aprilie, în Bucureşti şi în garnizoanele în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi de infanterie, activităţi de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale acestei arme.
Joi, 29 aprilie, în toate structurile de infanterie care au suferit pierderi de vieţi omeneşti pe timpul executării misiunilor în afara teritoriului naţional, se va executa apelul solemn pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi la datorie.
La Craiova, vineri 30 aprilie, Statul Major al Forţelor Terestre cu sprijinul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”, organizează o serie de manifestări în care sunt angrenaţi militari din marile unităţi şi unităţi din arma infanterie şi specialităţile sale militare: infanterie, vânători de munte, paraşutişti, cercetare, poliţie militară, operaţii speciale, după următorul program:
– 11.00 – ceremonial militar-religios la Monumentul Independenţei;
– 11.30 – lansarea cărţii „Infanteria Română la 180 de ani”şi a numărului omagial al „Revistei Infanteriei”, prezentarea unui film şi a unor imagini din istoria armei infanterie şi din teatrele de operaţii, expoziţie de carte, fotografii, uniforme şi armament vechi, la Cercul Militar;
– 12.15 – dezvelirea unei plăci comemorative în memoria unor veterani de război în incinta Cercului Militar;
– 13.00 – expoziţia de tehnică şi echipamente militare nou intrate în dotarea trupelor de infanterie cu tema „Tendinţe în dezvoltarea tehnicii şi armamentului specific armei Infanterie şi specialităţilor sale militare: infanterie, vânători de munte, paraşutişti, cercetare, poliţie militară, operaţii speciale, la Poligonul Obedeanu(Tancodrom)”;
– 13.15 – prezentarea unui exerciţiu demonstrativ integrat de către militari din structuri de infanterie, vânători de munte, paraşutişti, cercetare, poliţie militară şi operaţii speciale, la Poligonul Obedeanu;
– 14.00 – adunarea festivă cu tema: „Infanterie Română Modernă – 180 de ani de existenţă”, în cadrul căreia vor fi citite Ordinul ministrului apărării naţionale şi mesajele şefului Statului Major General şi al şefului Statului Major al Forţelor Terestre şi vor fi acordate diplome şi plachete omagiale unor personalităţi marcante pentru Arma Infanterie, la Poligonul Obedeanu.
La activitate sunt invitaţi să participe personalităţi militare şi civile, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Craiova: 180 de ani de la înfiinţarea Infanteriei Române
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei