39.5 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateActul normativ ce transpune directiva UE pentru credite ar putea fi gata în aproximativ o lună

Actul normativ ce transpune directiva UE pentru credite ar putea fi gata în aproximativ o lună

Proiectul de act normativ elaborat de ANPC ce prevede, printre altele, limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1% ar putea ajunge într-o lună pe masa Guvernului, a declarat pentru NewsIn Mihai Meiu, director în departamentul de integrare europeană al ANPC.

"În prezent suntem în discuţii cu reprezentanţi ai ministerelor interesate – Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri şi Departamentului pentru Afaceri Europene. În aproximativ o lună estimăm că vom înainta Guvernului varianta finală", a menţionat Meiu.

Directiva europeană nr. 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie transpusă în legislaţiile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (UE) până pe 11 iunie 2010.

Printre prevederile directivei se numără limitarea comisionului de rambursare anticipată la 1%, dacă perioada de timp rămasă până la scadenţa finală este mai mare de un an, respectiv la 0,5% în cazul în care rambursarea anticipată are loc cu mai puţin de 1 an înainte de scadenţă, precum şi posibilitatea consumatorului de a renunţa la contract în termen de 14 zile calendaristice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS