Lotul echipei Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, nu a fost lăsat să intre în magazinul Harrods din Londra, aparţinând patronului formaţiei Fulham, pe care ucrainenii o întâlnesc în această seară, în Liga Europa, deoarece "erau prea mulţi şi îmbrăcaţi necorespunzător", conform portarului de la intrare.
"Responsabilii magazinului Harrods au explicat că grupul respectiv era prea mare şi dubios", a precizat purtătorul de cuvânt al clubului Fulham, potrivit site-ului timesonline.co.uk, citat de mediafax.ro
"Nu ne-am luat fracurile cu noi, pentru a merge la cumpărături", a replicat un reprezentant al clubului la care evoluează şi Răzvan Raţ.
Un reprezentant al magazinului Harrods s-a scuzat, motivând că, în momentul respectiv, magazinul era supraaglomerat: "Sunt perioade în care magazinul este atât de plin, încât trebuie să luăm decizia de a restricţiona accesul grupurilor mari, în interesul sănătăţii şi al securităţii. Evident că încercăm să nu îi ofensăm pe oaspeţii noştri".
De-a lungul timpului, Harrods a interzis accesul unor persoane cunoscute publicului larg, din cauza coafurii, a pantalonilor rupţi sau a uniformei militare , "care i-ar putea intimida pe ceilalţi".
Meciul Fulham – Şahtior Doneţk, contând pentru manşa întâi a 16-imilor de finală din Liga Europa, are loc în această seară, la Londra.