Veneţia este, cu siguranţă, unul dintre cele mai încântătoare oraşe din lume. Numită şi „oraşul podurilor“, ea reprezintă un adevărat magnet pentru turişti din lumea întreagă şi, indiferent de sezon, aici veţi întâlni mai mulţi vizitatori decât localnici.
Unul dintre cele mai importante evenimente care au loc în Veneţia îl reprezintă Carnavalul. Anul aceasta, festivităţile vor începe pe 6 februarie şi se vor încheia pe 16 februarie, perioadă în care tradiţia, distracţia şi istoria fac ca atmosfera acestui oraş să fie unică. Evenimentul celebrează trecerea de la iarnă la primăvară. Carnavalul datează încă din anul 1296, iar după o întrerupere de aproape două sute de ani, această tradiţie a fost redescoperită în anul 1980. De atunci, evenimentul a avut loc anual, bucurându-se de un real succes. De-a lungul vremii, Carnavalul a oferit oamenilor posibilitatea de a visa. În această perioadă de zece zile, timpul pare că se opreşte în epoca medievală şi transmite o atmosferă magică, motiv pentru care carnavalul a fost numit şi festivalul misterului. Poţi fi oricine doreşti, îmbrăcat în haine de gală şi purtând o mască veneţiană. Poţi participa la paradele organizate, la spectacole, concerte şi piese de teatru în aer liber, printre zecile de mii de participanţi din toate colţurile lumii.
Măşti şi costume pentru toate gusturile
Cel mai apreciat eveniment pentru copii este cel care se desfăşoară în Piaţa San Marco – concursul pentru cea mai frumoasă mască a unui copil. Cea mai apreciată parte a carnavalului o reprezintă participarea miilor de oameni de pe străzi, care poartă costume şi măşti veneţiene, ce au ajuns să fie cunoscute în întreaga lume ca simbol al Veneţiei.
Ascunzându-şi identitatea, masca a făcut din seducţie o armă incitantă ce a permis infidelitatea şi amestecul claselor sociale în vremurile de demult. În prezent însă, îţi oferă doar un aer misterios. Dar poate că tocmai acest mister este ceea ce a făcut carnavalul veneţian atât de special.
Cea mai cunoscută deghizare este Bauta, o mască albă cu un nas încovoiat, asortată cu o pelerină neagră şi o pălărie cu trei colţuri numită „tabarro“. Alte măşti celebre purtate de-a lungul timpului la carnavalul venţian sunt Morreta şi Gnaga.
Cel mai faimos magazin de măşti veneţiene este Carta Alta. Aici puteţi găsi măşti din plastic sau din material textil, cu preţuri începând de la 30-40 de euro, până la cele din ceramică, al căror preţ poate ajunge la câteva sute de euro.
Odinioară, costumele pentru carnaval erau făcute manual şi reprezentau adevărate opere de artă, astăzi existând o mică industrie ce se ocupă cu fabricarea lor. Există în Veneţia centre pentru închirierea sau cumpărarea de costume de carnaval, costume preistorice, costume „comerciale“, măşti sau pelerine. Atunci când închiriaţi un astfel de costum trebuie să aveţi mare grijă de el şi să-l înapoiaţi în stare ireproşabilă, iar dacă doriţi să-l cumpăraţi trebuie să ştiţi că preţul nu este deloc mic.
Prima zi debutează cu cinci evenimente
Primul eveniment este cel mai longeviv, fiind o tradiţie a Carnavalului încă din secolul al XVIII-lea. În schimbul taxei de 50 de euro, participanţii pot savura una dintre cele mai renumite ciocolate fierbinţi şi prăjituri veneţiene în holul luxosului hotel Danieli, purtând costum şi mască. Atelierul de costume aflat în aceeaşi clădire vă oferă oportunitatea de a alege cele mai apreciate costume, măşti, pălării, dar şi accesorii veneţiene din secolele XVI-XX. Recepţia începe la ora 16.00.
Spre seară, puteţi opta pentru ceva mult mai select. În schimbul sumei de 285 de euro, puteţi participa la balul ce va avea loc în elegantul Palat Pesaro Papavafa. Acest eveniment este un omagiu adus compozitorului Mozart şi operelor sale. Atmosfera este tipică balurilor veneţiene din secolul al XIV-lea, motiv pentru care a şi fost aleasă această locaţie. Balul va debuta cu un cocteil începând cu ora 21.00, iar spre final veţi putea asculta concerte de muzică live. În toate celelalte zile se vor desfăşura astfel de evenimente, în fiecare an aducându-se omagii personalităţilor ce şi-au lăsat amprenta asupra istoriei Veneţiei. Marele bal ce închide carnavalul este dedicat compozitorului Jacques Offenbach, pentru faimoasa sa operă „Povestirile lui Hoffman“.
Oferte turistice
Măşti reprezentând personaje din commedia dell’arte, măşti colorate şi strălucitoare, măşti cu pene sau nu, costume de epocă, muzică de viori, o sală imensă de bal, într-un palat pe Canal Grande, focuri de artificii reflectate în apa canalelor, bogăţie, fast, plăcere, mister, asta înseamnă Carnavalul Veneţian. De toate acestea vă puteţi bucura optând pentru nenumăratele oferte turistice de pe piaţă.
Agenţiile de turism se întrec în oferte pentru petrecerea unui sejur plăcut la Veneţia. Pentru un pachet de patru zile, transport cu avionul, cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, preţul este de 285 de euro. Dacă optaţi să călătoriţi cu maşina personală, preţul acestui sejur se reduce la 165 de euro. Pentru un sejur de şase zile la un hotel de patru stele cu mic dejun inclus, şi transportul cu autocarul, preţul este de 270 de euro.

