33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalRomânia a fost anul trecut al zecelea beneficiar al fondurilor UE

România a fost anul trecut al zecelea beneficiar al fondurilor UE

România s-a clasat anul trecut pe locul zece în Uniunea Europeană (UE) după alocările primite de la bugetul comunitar, de 2,666 miliarde de euro (2,5% din buget), în timp ce contribuţia totală a statului român s-a cifrat la 1,217 miliarde de euro, potrivit raportului prezentat ieri de Comisia Europeană.
România este a şaptea ţară din UE după numărul populaţiei, însă se situa anul trecut doar pe locul 17, după dimensiunea economiei, calculată după valoarea produsului intern brut (PIB).
România a fost beneficiar net de fonduri din partea UE, iar cele mai multe fonduri primite anul trecut (1,06 miliarde de euro) au fost pentru agricultură. La acest capitol, cei mai mari beneficiari au fost agricultorii francezi, care au primit peste 10 miliarde de euro, urmaţi de spanioli (7,1 miliarde de euro), germani (6,6 miliarde de euro) şi italieni (5,4 miliarde de euro).
Ajutoarele directe şi subvenţiile pentru agricultură s-au cifrat la 43,3 miliarde de euro, respectiv 37% din bugetul UE, în valoare totală de 116,5 miliarde de euro. Dacă se adaugă şi cheltuielile pentru dezvoltare rurală, pescuit şi mediu, de 11,5 miliarde de euro, finanţările se ridică la 53% din cheltuielile comunitare.
România a primit cei mai mulţi bani dintre ţările UE din fonduri de preaderare, respectiv 744,8 milioane de euro, Bulgariei nefiindu-i alocate la acest capitol decât 201,4 milioane de euro. Pe poziţia a treia s-au clasat alocările din fonduri de coeziune, în valoare de 648,5 milioane de euro.
Statul român a mai beneficiat de 142,7 milioane de euro din fondul de compensare, 36,4 milioane de euro pentru competitivitate (una dintre cele mai mici sume), 17,8 milioane de euro pentru administraţie, 14,3 milioane de euro pentru cetăţenie şi 1,7 milioane de euro pentru libertate, securitate şi justiţie.

Zece ţări din UE erau anul trecut contributori neţi la bugetul UE

Raportul financiar al CE arată că Franţa a fost anul trecut principala beneficiară a bugetului UE, primind fonduri de 13,7 miliarde de euro. Totuşi, deoarece contribuţia Hexagonului la bugetul UE a fost de 18 miliarde de euro, Franţa a fost în 2008 contributor net. Bruxellesul evidenţiază că Franţa, Spania, Germania şi Italia sunt cei mai mari beneficiari ai fondurilor UE, primind 47,3 miliarde de euro din cheltuielile totale de 116,5 miliarde de euro ale UE, însă procentul alocat celor patru ţări membre a scăzut la 45% în 2008, de la 48% în 2007. Alocările pentru măsuri pentru ocupare şi de competitivitate au ocupat locul al doilea între cheltuielile UE, cu 45,6 miliarde de euro, respectiv 40% din buget. Grecia este principala beneficiară a fondurilor de coeziune, cu 4,7 miliarde de euro, urmată de Polonia (4,6 miliarde de euro), Spania (4,3 miliarde de euro) şi Italia (3,7 miliarde de euro).  Zece ţări din UE erau anul trecut contributori neţi la bugetul UE, respectiv Danemarca, Germania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII