Filmul „Francesca“, cu scenariul şi regia semnate de Bobby Păunescu, care a fost apreciat, dar şi criticat în cadrul Festivalului de la Veneţia, are şi el o poveste, spusă astăzi de însuşi creatorul său.
Reporter: – Ce părere ai despre reacţiile pe care filmul tău le provoacă în Italia?
Bobby Păunescu: – Eu n-am vrut să critic pe nimeni. Am încercat să fac un film pe cât posibil onest. N-am încercat să fac românii buni şi italienii răi, nici invers. „Francesca“ nu e un film numai despre emigraţie sau numai despre scandalurile dintre Italia şi România. Am vrut să fac un film în care să arăt societatea din România, lipsită de orice puncte de referinţă, dar în care să vorbesc şi despre Italia, care de vreo 30 de ani încoace a devenit o ţară de destinaţie pentru emigranţi, după ce la început fusese o ţară de plecare spre America, Elveţia sau Germania. Italienii au trăit şi ei umilinţa pe care noi o trăim acum. În anii ‘50, în Elveţia şi în Germania existau restaurante unde era afişat anunţul „Accesul câinilor şi italienilor interzis“.
R.: – Pe ce mizează filmul tău – pe emigrarea ca soluţie sau pe rămânerea acasă?
B.P.: – „Francesca“ e povestea unei educatoare de 29-30 de ani (interpretată de Monica Bârlădeanu – n.r.) care, într-o criză de identitate generală a societăţii româneşti, crescută fiind într-un mediu proitalian, decide sau, mai bine zis, ar vrea să decidă să emigreze în Italia. Deci, criza de identitate e şi a ei. Eu cam aşa văd emigrantul român în Italia astăzi. Cred că majoritatea celor care au plecat în ultimii cinci ani nu ştiu exact de ce au plecat. Pe cei care au plecat în anii ‘90 îi înţelegi perfect, diferenţa dintre venituri era pe atunci imensă. Acum nu mai e aşa de mare; totuşi, mulţi îşi lasă totul aici ca să plece dincolo. Iar în toiul acestei crize, oamenii încearcă să-şi găsească un punct de sprijin.
R. – Deci, referinţa e clară…
B.P. – Da, pentru că eu cred că Remulus face rău nu doar în Italia, ci şi în România sau în Franţa, oriunde s-ar duce. Iar filmul se cheamă „Francesca“ pentru că, atunci când am început să investighez povestea asta a emigranţilor italieni şi a emigranţilor în general, am descoperit că sfânta emigranţilor este o italiancă pe nume Sfânta Francesca Cabrini. A trăit la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a făcut peste 36 de drumuri între Italia şi America. Lua bani din Italia de la papă şi de la biserică şi construia în America de Nord şi de Sud grădiniţe şi şcoli pentru emigranţi. S-a întâmplat ca unul dintre colegii mei de facultate de la Lugano (Bobby Păunescu a studiat acolo management internaţional şi marketing – n.r.) să fie căsătorit cu una dintre nepoatele Francescăi Cabrini. În al doilea rând, Francesca Cabrini a murit pe 22 decembrie 1917, adică în ziua în care, 72 de ani mai târziu, românii au putut din nou să emigreze. Toate lucrurile astea care se legau m-au stimulat foarte tare când m-am apucat să scriu scenariul.
R. – De ce te-a afectat?
B.P. – Eu am locuit mult timp la Milano şi pe urmă am făcut facultatea la Lugano. Dintr-o dată, în 2007, românii deveniseră în Italia „hoţi“ şi „criminali“. I-am spus lui Cristi să facem un film pe acest subiect, iar el mi-a răspuns: „Dar de ce nu-l faci tu?“. „Păi şi să mă apuc să scriu?“. „Dar n-ai scris scurtmetrajul ăla?“. Din noiembrie 2007 am început să mă gândesc şi în aprilie 2008 l-am scris. I-am dat lui Cristi să-l citească, a spus că îi place şi, la rândul lui, i l-a dat şi lui Andrei Ujică.
R. – Scenariul a avut mai multe drafturi?
B.P. – Nu, au existat 77 de pagini pe care le-am trimis lui Cristi şi lui Andrei, şi pe urmă, sfătuindu-mă cu ei, am refăcut finalul, scriind noaptea, în timpul filmărilor. Faptul că cineva de la preselecţia Festivalului de la Veneţia a avut răbdare să se uite 90 de minute la el şi i-a şi plăcut e foarte bine pentru un debutant care a pus în el tot ce avea mai bun, toată energia. Au văzut filmul, m-am întâlnit cu Domenico Procacci (directorul cunoscutei companii care, de pildă, a distribuit „Gomorra“) la Roma şi i-am dat filmul, iar după două zile m-a sunat, spunându-mi că şi lui, şi echipei le-a plăcut foarte mult. Cred că din octombrie îi dau drumul în Italia.
R. – Când ajunge filmul în România?
B.P. – La începutul lui octombrie. Mă aştept să provoace o dezbatere şi în România, şi în Italia. Îmi doresc să nască nişte semne de întrebare în Italia vizavi de comportamentul asupra emigraţiei româneşti. În Italia s-ar putea să fie şi prost înţeles, pentru că el conţine nişte atacuri la adresa unor politicieni italieni. Nepoata lui Mussolini declarase că românii au violul în ADN, iar primarul din Verona decretase oraşul liber de români. Dar acestea doar la prima vedere sunt nişte atacuri.
Răspunsul regizorului la incriminări
„Francesca“, oprit de la difuzare în cinematografele din Veneţia, include replici dure la adresa primarului Veronei, Flavio Tosi, şi a deputatei Alessandra Mussolini. Unul dintre personaje, tatăl Francescăi, care încearcă să o convingă pe aceasta să nu emigreze în Italia, o taxează pe nepoata fostului dictator italian drept o „o târfă care vrea să îi omoare pe toţi românii“. Cea de-a doua replică incriminantă face referire la primarul oraşului Verona, descris în termeni ca „primar de rahat“.
Nici una dintre cele două replici controversate din film nu se referă la Alessandra Mussolini şi la primarul Veronei, nu va fi eliminată din peliculă, nici măcar pentru copiile care vor fi distribuite în Italia, a declarat regizorul Bobby Păunescu.
