34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjPD-L a aprins fitilul în PNL şi PSD

PD-L a aprins fitilul în PNL şi PSD

Aliaţi înainte de turul al doilea de scrutin, liberalii şi pesediştii gorjeni se află în „război“ deschis cu liderii PD-L, după ce Ion Bârcă, reprezentantul acestui partid, a câştigat alegerile pentru postul de primar în Turburea.

Victoria PD-L în alegerile pentru desemnarea primarului din comuna Turburea a tulburat apele în politica din Gorj. Atât liberalii, care nici nu concepeau să piardă după ce au obţinut cele mai multe voturi în turul I, cât şi pesediştii îi acuză pe câştigătorii de la PD-L de „jocuri necinstite“ şi de folosirea de „bani murdari“ în campania electorală. De precizat că reprezentantul PD-L a câştigat turul al doilea al alegerilor organizate duminică pentru postul de primar. Pedelistul Ion Bârcă a obţinut 1.412 voturi, iar liberala Daniela Ursulescu –
1.295. Cu toate că liderii social-democraţi anunţaseră că o vor susţine pe Daniela Ursulescu în confruntarea cu Ion Bârcă, pedelistul a reuşit să strângă mai multe voturi. Potrivit Biroului Electoral Judeţean Gorj, alegerile de la Turburea au decurs fără incidente, la urne prezentându-se 2.748 de alegători din cei 3.505 înscrişi pe liste. Postul de primar a rămas vacant după ce fostul edil Daniel Ursulescu şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie. Primarul Ion Bârcă va fi validat, urmând să depună şi jurământul în noua sa calitate. Pesedişii şi liberalii nu sunt mulţumiţi însă de rezultat şi cer un control al Curţii de Conturi, după care doresc să facă o sesizare la poliţie.

Călinoiu e „foc şi pară“

Ion Călinoiu, preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Gorj, este unul dintre principalii nemulţumiţi, mai ales că a fost cel care a anunţat, înainte de turul al doilea, că pesediştii îi vor acorda tot sprijinul candidatei liberale Daniela Ursulescu. Aceasta a câştigat turul întâi cu câteva sute de voturi mai mult decât Ion Bârcă, în timp ce candidatul PSD, Teodor Iloiu, a obţinut abia locul al treilea, cu puţin peste 200 de voturi. Ion Călinoiu vorbeşte de folosirea de „bani negri“ şi acuză PD-L de o campanie electorală „necinstită“. Preşedintele executiv al PSD Gorj aşteaptă ca reprezentanţii Curţii de Conturi să verifice sumele de bani cheltuite de partide la Turburea: „Aşteptăm verificările Curţii de Conturi ca să vedem ce s-a cheltuit la fiecare partid şi care este situaţia. În funcţie de rezultat, vom face o plângere la poliţie. Este imposibil să apară sume mici la ce bani au cheltuit cei de la PD-L la Turburea. Nu se poate aşa ceva! M-am cutremurat de ce am văzut în această campanie electorală. A fost alterată atmosfera vieţii politice. La nivelul unităţilor din minerit şi energie a fost o mobilizare draconică, de la maistru la şef de grupă. Li s-a spus că, dacă nu obţin atâtea voturi, să îşi ia adio de la posturi. S-a vehiculat că s-au cumpărat voturi. Nu trebuie să se mai folosească bani negri în campania electorală“, a declarat Ion Călinoiu.  

Liberalii nu ştiu cum au pierdut  

Liderii Partidului Naţional Liberal au pierdut alegerile pe ultima sută de metri şi nici nu concepeau ca Daniela Ursulescu să nu devină noul primar din Turburea, mai ales după rezultatul din primul tur. „Am avut cel mai bun candidat. Avea experienţa de a continua proiectele soţului. Au fost vehiculate diverse acuzaţii, dar eu am fost prezent la Turburea şi am constatat diferite nereguli. Organele de anchetă vor ca noi să le aducem dovezile pe tavă. E clar că nu a fost totul ortodox acolo. Noi nu am avut fondurile pe care le-a avut PD-L. Am văzut copii care au primit ghiozdane, dar care nu erau inscripţionate şi nu poţi să dovedeşti. Am văzut cum se dădeau bani pe stradă: de la câteva sute de mii în sus. Pentru noi e evident cum au câştigat cei de la PD-L voturile. Noi nu am primit de la PSD nici un vot. Poate voturile de la PSD s-au dus la candidatul PD-L“, a declarat Dragoş Păsărin, consilier judeţean PNL.

Pedeliştii „nu înţeleg“ frustrarea PSD  

Gheorghe Mitescu, unul dintre liderii PD-L Gorj, este de părere că reacţia PSD este exagerată şi cei implicaţi în campania electorală de la Turburea ar trebui să accepte rezultatul alegerilor. „Este un rezultat bun pentru noi. Eu înţeleg frustrarea PSD-ului, pentru că erau siguri de victorie din turul întâi, însă nu au intrat nici în turul al doilea şi nu au făcut nimic, după ce au anunţat că o susţin pe Daniela Ursulescu. Într-o competiţie există un câştigător şi un învins. Liberalii şi pesediştii trebuie să ştie acest lucru. Pentru PSD este simplu să stea pe margine şi să comenteze. Electoratul i-a sancţionat încă din primul tur. În cazul în care cei de la PSD au dovezi de bani negri, să le prezinte opiniei publice“, a menţionat Mitescu. La rândul său, preşedintele PD-L Gorj, Cosmin Popescu, a afirmat că, prin declaraţiile făcute, Ion Călinoiu jigneşte electoratul care a mers la vot: „Alegerile de la Turburea sunt începutul sfârşitului dominaţiei PSD la Gorj. Domnul Călinoiu nu ştie să piardă şi jigneşte electoratul de la Turburea cu asemenea declaraţii“, a spus Ionel Manţog.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII