Societatea în care trăim ne forţează, într-un fel sau altul, să consumăm din ce în ce mai mult, astfel că excesele au devenit o modă la nivel planetar.
Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delfi, alături de dictonul „Cunoaşte-te pe tine însuţi – Gnothi Seauton“, apare şi inscripţia „Nimic prea mult – Meden Agan“. În acest dicton este concentrat nucleul religiei, moralei şi chiar şi al esteticii clasice, toate, bazate pe moderaţie şi pe consecinţele inerente ale încălcării limitelor. Etica aristotelică este expresia cea mai elaborată a acestui criteriu, puntea milenară principală, prin care modelul antic a ajuns în Occidentul medieval şi renascentist, influenţând mentalitatea şi societatea acelor vremuri. În ciuda faptului că etica moderaţiei era predominantă în acea epocă, ea nu a putut totuşi evita ca oamenii acelor vremuri să înceapă să se îndepărteze tot mai mult de idealuri sau de excesele de orice fel. Acestea erau permise nu doar celor puternici, ci, ca un fel de „supapă de eliberare“, şi muritorilor de rând, în timpul desfăşurării anumitor festivităţi, cum ar fi Bacanalele, serbările în onoarea Zeului vinului, Bachus, sau Saturnalia, ţinută în „onoarea lui Saturn, Zeul timpului“. Excesele au atins însă apogeul în zilele noastre, ele devenind acum un fenomen de masă. Parcă bariera care ar fi ţinut în frâu poftele şi dorinţele s-ar fi deteriorat treptat, pentru ca la final să se rupă definitiv. Moderaţia, care până acum l-a învăţat pe individ mai degrabă să coboare ştacheta pretenţiilor decât să o ridice pe cea a propriilor aşteptări, a devenit de domeniul trecutului. De altfel, societăţile tradiţionale dispuneau de instrumente suficient de bune pentru a-i compensa pe oameni pentru dezavantajele condiţiei lor, fie doar şi pentru a justifica ierarhia socială. Acceptarea limitelor şi a privaţiunilor îşi găsea compensarea în ideea unei răsplăţi pe măsură din perspectivă religioasă, a unei recompense în lumea de dincolo.
Excese în epoca modernă
Dezvoltarea economică progresivă din multe colţuri ale planetei, datorată introducerii maşinilor, încurajarea consumului pentru funcţionarea sistemului productiv şi apariţia societăţilor democratic-egalitare moderne au creat însă o breşă în acest sistem de inhibare a aşteptărilor, consolidat de-a lungul timpului. Comportamentul a miliarde de oameni a fost modificat definitiv. Indiferent că a fost vorba de aspiraţia unora de a se bucura de aceleaşi avantaje ca persoanele privilegiate, cert este că dorinţele înainte reprimate, sublimate sau denigrate s-au eliberat din „lanţuri“ şi s-au îndreptat fulgerător spre „satisfacerea lor excesivă“. Consumul tot mai mare de bunuri vizibile şi invizibile, care până atunci fuseseră apanajul unei elite restrânse, precum şi abundenţa lor, la preţuri în general acceptabile, au modificat din temelii compoziţia şi orientarea dorinţelor şi ne-au convins, chiar dacă doar la nivel imaginar, că totul este posibil. În căutarea unei „vieţi exagerate“, de trăit la maximum, individul nu se mai concentrează doar pe satisfacerea propriilor dorinţe, ci pe multiplicarea, intensificarea şi mai ales diversificarea acestora.
Mâncarea şi sexul, noile obsesii moderne
Această tendinţă este prezentă în manieră evidentă în domeniul mâncării şi al sexului. În primul dintre acestea, este elocventă petiţia adresată Papei în 2003 de bucătarii francezi, care au cerut scoaterea lăcomiei de pe lista păcatelor capitale. Obsesia actuală de satisfacere a nevoilor alimentare a transformat plăcerile gastronomice atât într-un element cu conotaţii culturale, cât şi într-un factor de compensare pentru stresul cotidian, fiind, de asemenea, una dintre principalele teme de conversaţie. Mâncarea şi băutura nu reprezintă însă întotdeauna motive de bucurie. Excesul, indiferent că e vorba de mâncare sau de băutură, poate provoca obezitate, anorexie, bulimie, afecţiuni ale organismului, dar şi o confuzie între calitate şi cantitate, care ne face să consumăm peste măsură pentru a ne simţi mulţumiţi sau satisfăcuţi. În sfera sexuală, prin separarea plăcerii de reproducere şi prin reducerea la minimum a temerii de sarcinile nedorite, femeile şi bărbaţii au devenit mai dornici de aventuri, de senzaţii tari, multe dintre comportamentele lor fiind condamnate din punct de vedere etic şi nefiind pe placul bisericilor nu doar creştine.
Dorinţe şi iar dorinţe
Oamenii au însă marele defect sau calitatea de a nu se mulţumi niciodată cu ceea ce au, iar dorinţele lor par să nu se termine niciodată. De-a lungul timpului, filosofii au reflectat mult pe marginea acestui fenomen, pe care l-au legat, ca Augustin, de „teama de a pierde“, de nevoia puternică de a dori pentru a nu fi dezamăgit de satisfacţiile inferioare celor scontate, sau ca Hobbes, de insaţiabilitatea intrinsecă a omului. De altfel, acelaşi punct de vedere l-a împărtăşit şi Kant, care i-a adresat următoarele cuvinte istoricului Karamazin: „Daţi-i unui om tot ceea ce îşi doreşte şi, cu toate acestea, exact în acel moment el va simţi că totul nu e tot“. La rândul său, Freud a abordat problema similară a celor care după ce au atins un obiectiv la care aspiraseră cu tot sufletul, deşi nu credeau că îl vor atinge vreodată, erau nemulţumiţi. Odată ajunşi la destinaţie, singura impresie care îi obseda era: „Asta e tot?“.
