Oricât ar părea de banale, râsul, visele sau sărutul sunt unele dintre misterele cărora oamenii de ştiinţă nu au reuşit să le găsească o explicaţie.
Deşi au reuşit să trimită oameni pe Lună şi au creat în laborator organe tocmai bune de transplantat, oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să găsească o explicaţie a anumitor comportamente umane. Sărutatul, înroşirea obrajilor într-un moment de jenă, visarea, râsul sau de ce ne băgăm degetele în nas au rămas nişte mistere care dau mari dureri de cap specialiştilor. De secole, biologii, psihologii şi medicii depun eforturi pentru a afla ce ne împinge să facem aceste gesturi. Prestigioasa revistă New Scientist a dat recent publicităţii lista celor mai mari mistere umane, care nu au fost încă elucidate de oamenii de ştiinţă, întrebări la care nu s-a găsit încă un răspuns convingător.
Din amplul material publicat în paginile revistei, rezultă în primul rând surprinzătoarea complexitate a fiinţei umane, care, în ciuda numeroaselor studii care i-au fost dedicate, rămâne un mister din multe puncte de vedere, caracterizându-se prin diferite comportamente sau aspecte unice, inexplicabile şi ilogice, care merg de la utilitatea unei adolescenţe prelungite până la magia a două perechi de buze care se ating.
Ciudăţenii umane
De exemplu, înroşirea obrajilor în momentele ceva mai dificile este o caracteristică exclusiv umană, pentru care specialiştii nu au găsit încă o explicaţie. Îmbujorarea l-a lăsat fără cuvinte chiar şi pe marele Charles Darwin. Lista misterelor continuă cu hohotele de râs. Din câte se pare, ne este mult mai uşor să ne manifestăm la un comentariu banal decât în faţa unui banc bun. În timp ce maimuţele râd ca reacţie la gâdilat atunci când se joacă, fiinţa umană râde pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile sociale, aşa cum subliniază Robin Dunbar, de la Universitatea din Oxford, care afirmă că în acest mod creşte nivelul de endorfină, supranumit hormonul fericirii. Adolescenţa este unul dintre marile mistere ale ştiinţei. Chiar şi rudele noastre cele mai apropiate – primatele – trec rapid de la faza infantilă la cea adultă. Motivele pentru care fiinţele umane îşi petrec zece ani din viaţă fără să fie nici copii, nici adulţi nu au fost încă descoperite. David Bainbridge, cercetător la Universitatea din Cambridge, afirmă că adolescenţa este cea mai importantă fază din viaţa omului atât din motive fizice, cât şi psihologice. După ce analizat o serie de imagini ale creierului, Bainbridge a observat că materia cenuşie se reorganizează în adolescenţă. „Dimensiunea creierului este aceeaşi între 12 şi 20 de ani, ceea ce se schimbă este faptul că putem să îl folosim mai mult“, a observat specialistul.
De ce visăm
Tot un mister au rămas şi visele nocturne. Astăzi, mulţi cercetători resping ideea freudiană a viselor ca expresie a dorinţelor noastre inconştiente. Alt motiv de polemică îl constituie faptul că oamenii sunt altruişti din naştere pentru că, din punct de vedere evoluţionist, pentru mulţi specialişti, acest comportament nu are absolut nici o logică. Potrivit unui studiu al lui Richard Dawkins, „Gena egoistă“, altruismul face parte din natura umană. Ceea ce nu reuşesc specialiştii să afle este de ce şi cum a evoluat această caracteristică. Fiinţa umană simte o plăcere specială să creeze opere de artă. Geoffrey Miller, cercetător la Universitatea din New Mexico, susţine că dezvoltarea creativităţii şi receptivităţii artistice ar fi fost determinată de presiunea competiţiei sexuale, simţul artistic fiind un fel de coadă de păun, sortită să întărească atracţia dintre cele două sexe. Tot fiinţele umane au o adevărată pasiune pentru superstiţii, fapt justificat prin dorinţa de a deţine controlul asupra propriei vieţi. „Există puţine persoane care nu sunt superstiţioase într-un avion care se prăbuşeşte de la 10.000 de metri. Există motive suficient de bune pentru care această caracteristică a noastră a evoluat, ea fiind foarte importantă pentru a supravieţui şi pentru capacitatea de a identifica şi de a şti să răspundem în faţa unor evenimente în legătură cu care ignorăm relaţia cauză-efect“, afirmă Bruce Hood, cercetător la Universitatea din Bristol.
Un sărut misterios
Sărutul este altă particularitate a fiinţelor umane, care comunică prin contactul buzelor. Unii cercetători consideră că acest comportament are legătură cu prima experienţă de confort, siguranţă şi iubire – alăptatul. La aceasta se adăugă faptul că există posibilitatea ca strămoşii noştri să-şi fi hrănit copiii folosind sistemul „gură la gură“. Mult mai puţin romantic, însă la fel de emblematic pentru specia umană, este prostul obicei al băgatului degetelor în nas. În 2001, Chittaranjan Andrade şi B.S. Srihari de la National Institute of Mental Health and Neurosciences din Bangalore, India, au câştigat un premiu IgNobel, pentru cercetările lor privind acest prost obicei. În urma analizării rezultatelor, specialiştii au constatat că mare parte dintre cei 200 de adolescenţi, care au participat la studiu, au recunoscut că au acest obicei şi că îşi folosesc degetele pentru „a-şi cerceta“ nasul cam de patru ori pe zi.
