33.7 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateŞtiinţa, băgată în insolvenţă

Ştiinţa, băgată în insolvenţă

Scandalul dintre furnizorul de echipament sportiv Expo Market din Târgu Mureş şi clubul de fotbal Universitatea s-a terminat rău pentru Ştiinţa. După ani de procese derulate prin toate colţurile ţării, Expo Market a obţinut în instanţă declanşarea procedurii de reorganizare şi faliment a clubului. Pe româneşte, Ştiinţa a fost declarată insolvabilă, lucru certificat şi de Oficiul Registrului Comerţului (ORC) Dolj.

Gazeta de Sud a relatat pe larg disputa juridică dintre cele două părţi. Expo Market a vândut echipament sportiv Asociaţiei Sportive Fotbal Club Universitatea Craiova în 1999, în valoare de 56.000 de lei. Clubul, care la acea dată funcţiona sub formă de asociaţie sportivă, s-a transformat în societate pe acţiuni, SC Ştiinţa U Craiova SA, o dată cu preluarea de către Dinel Staicu. Apoi şi-a schimbat denumirea în UnivŞtiinţa, după ce a ajuns în proprietatea lui Adrian Mititelu. Când a cumpărat clubul de la Staicu, Mititelu a crezut că nu preia şi datoriile. Aşa se face că actualul finanţator s-a pricopsit cu un proces de faliment datând din 2005, prin care Expo Market cerea returnarea unei datorii de peste 600.000 de lei, cu dobânzi şi penalităţi cu tot. Mititelu a încercat toate tertipurile ca să nu plătească banii. A cerut suspendarea procesului, a invocat excepţii, a motivat că nu el se face vinovat de neplata banilor la vremea respectivă şi că, de fapt, Ştiinţa este administrată de altă societate, care nu are legătură cu vechea formă de organizare a clubului. Instanţa a rămas insensibilă la acţiunile acestuia şi în februarie 2006 a decis declanşarea procedurii de reorganizare şi faliment a UnivŞtiinţa Fotbal Club Craiova SA. Totodată, judecătorul sindic a dispus indisponibilizarea acţiunilor şi menţionarea interdicţiei de înstrăinare a părţilor sociale. Văzându-şi clubul la un pas de lichidare, Mititelu a început sarabanda tertipurilor juridice, de care a uzat aproape trei ani. În cele din urmă, judecătorii nu l-au iertat şi au dat dreptate furnizorului de echipament sportiv.

Salvarea sau falimentul

Începutul sfârşitului a fost la Tribunalul Iaşi, una dintre instanţele pe unde s-a plimbat dosarul de faliment. Prin încheierea din ianuarie 2009, judecătorul sindic a respins cererea de suspendare a sentinţei Tribunalului Dolj, aşa cum ceruse Fotbal Club U Craiova. Aceeaşi decizie a luat în iunie 2009 şi Tribunalul Dolj. Cu sentinţele în buzunar, reprezentanţii Expo Market s-au dus la Registrul Comerţului Dolj, unde au cerut şi obţinut înscrierea menţiunilor privind deschiderea procedurii insolvenţei. Sentinţa a rămas defintivă, deoarece clubul nu a contestat-o. La Registrul Comerţului, Universitatea Craiova figurează în insolvenţă începând cu 13 iulie, verdict sinonim cu declararea incapacităţii de plată a datoriilor. Potrivit directorului ORC Dolj, Gheorghe Celea, următorii paşi sunt numirea unui administrator judiciar, întocmirea unui plan de reorganizare şi convocarea adunării creditorilor. Orice firmă care are de recuperat bani de la clubul de fotbal şi a ezitat să o facă până acum legal se poate înscrie pe tabelul creditorilor. „Acest proces se poate finaliza fie cu o reorganizare a activităţii, fie cu radierea societăţii. Există şi posibilitatea ca, până atunci, firma să-şi achite datoria, iar procesul să rămână fără obiect“, a declarat Gheorghe Celea. Lichidatorul judiciar stabilit de instanţă în acest proces, Nick SPRL, nu mai ştie mersul lucrurilor. „Nu ştiu că a fost înregistrată menţiunea la ORC. Nu mai ştiam starea dosarului, că a tot fost mutat. Nu am primit nici o precizare în acest sens. Când o vom primi, vom proceda în consecinţă“, a spus Nicolae Cazacu de la Nick SPRL. Acesta a precizat că în raportul final va prezenta o analiză a măsurilor luate şi va stabili cine se face vinovat de situaţia creată. Teodor Luca, patronul firmei Expo Market, a declarat că procesul nu se va opri aici. „Noi am cerut ca dosarul de insolvenţă să se judece la Braşov de acum încolo şi am obţinut acest lucru. Vom cere judecătorului sindic să anuleze toate deciziile şi hotărârile luate de conducerea clubului de fotbal de la 15.02.2006, atunci când s-a aprobat deschiderea procedurii de faliment, inclusiv anularea hotărârilor de divizare din martie anul acesta“, a precizat Luca. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII