Lăsaţi-ne, profesioniştilor!

Chiar dacă, în mod normal, mi-aş fi dorit să scriu un articol încurajator înaintea meciului pe care îl aştept cel mai mult într-un sezon, n-am să o fac. Nu mai am puterea să o fac. Palma primită în ultimele două etape de anul trecut a fost prea dureroasă. Am putut atunci să închid ochii la mizeria din meciul cu Steaua şi să îndemn lumea la susţinere necondiţionată, dar anul acesta nu o să o mai fac. Consider că echipa actuală a rămas datoare faţă de multă lume care a crezut în ea, aşa încât o să înţeleg orice reacţie sau părere faţă de Ştiinţa.
Până una-alta, mişcările din această vară au fost contrare oricărei posibilităţi de a se ridica la pretenţiile suporterilor. Conducerea actuală, ghidată execrabil de Mititelu, nu a făcut decât să dea apă la moară scandalului şi haosului ce se prefigurează în noul sezon.
Cum atacăm campionatul în care ne-am propus titlul? Fără nici un plan. Nici măcar instinctul, folosit deja abuziv de Mititelu, nu mai face faţă. Iar ca efect, vedem că nimeni nu îşi mai asociază numele cu noi. Dacă ne lasă şi norocul, la care n-am excelat prea des, o să fie vai de noi.
Când s-a pornit la drum acum aproape cinci ani, existau obiective clare, în care tinereţea şi entuziasmul primau în faţa scandalului şi a saturării. În prezent, vedem că doi dintre jucătorii de bază ai echipei dau bir cu fugiţii şi declară sus şi tare că profesionalismul e din altă poveste la Craiova.
De fapt, aici e şi buba cea mare, deoarece relaţia conducerii cu jucătorii este similară celei a oierului din Ghencea, Mititelu comportându-se cu toţi angajaţii ca şi cum i-ar fi datori cu propria viaţă. Tocmai din această cauză, constând în absenţa respectului reciproc, jucătorii şi angajaţii o taie cu prima ocazie pe unde văd cu ochii. Bornescu şi Gîngioveanu nu au fost nici primii şi nu or să fie nici ultimii plecaţi în era Mititelu, dar, cu toate acestea, nimeni nu pare îngrijorat. Poate, dacă relaţia cu fotbaliştii ar fi mediată de a treia persoană, altfel ar sta lucrurile. Doar că o terţă persoană nu poate exista în relaţia patron-angajat, mai ales când trăieşti cu impresia de stăpân pe moşia cu sclavi.
De amicale nu vreau să mă leg fiindcă aş vrea să aştept jocurile oficiale. Numai că dacă le-am tratat pe toate astfel încât să derutăm pe Dinamo sau alte cluburi înseamnă că ne-am bătut joc de munca din pregătire şi riscăm să nu înţelegem nici în meciurile oficiale mare lucru. Sunt doar curios cine mai sare din primul unsprezece anul acesta ca să joace „febleţile“ patronului, fiindcă trebuie „inventată şi lăudată“ o nouă perlă, gata oricând să-l înlocuiască pe deja vândutul Gîngioveanu.
Despre conducerea tehnică m-am săturat să tot vorbesc, deoarece până şi un copil îşi dă seama de ce au fost aduşi „prietenii patronului“ şi nu nişte profesionişti în fotbal. Până la urmă, aş fi înţeles aceste economii de moment, dacă era transferat un jucător de valoare. Altfel, nu facem decât să întărim adversarele, slăbindu-ne pe noi.
Indiferent dacă am fost şi o să mai fiu acuzat de rele intenţii, nu o să mă opresc să critic ceea ce se vede de la o poştă că merge prost, mai ales când vine vorba de ceva ce am iubit şi o să iubesc. Aşa că mi-aş dori un răspuns obiectiv la întrebarea „de ce nu ne lasă Mititelu şi prietenii cum ne-au lăsat şi cei pe care acesta i-a văzut vinovaţi de-a lungul domniei sale?“. Nu cumva vina era încă de pe atunci în altă parte?