Fostul atacant Daniele Massaro, în prezent directorul de relaţii publice din cadrul clubului AC Milan, a declarat că jucătorul Adrian Mutu nu ar avea loc la gruparea lombardă deoarece pe partea pe care evoluează acesta, Milan îl are pe brazilianul Kaka.
„România are o naţională bună, cu jucători care evoluează în Italia, precum Chivu sau Mutu. Calitatea jucătorilor e bună în perspectiva echipei naţionale. La Milan suntem acoperiţi pe postul lui Mutu, chiar dacă a evoluat la Chelsea şi Juventus, deoarece îl avem pe Kaka. Mutu a avut probleme, dar la Fiorentina a avut un salt de calitate“, a spus Massaro.
Săptămâna trecută, la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a avut loc audierea dosarului „Adrian Mutu versus Chelsea“, care a durat cinci ore, cauza fotbalistului român fiind susţinută de şase avocaţi.
„Au fost cinci ore de audieri intense. Decizia va fi dată săptămâna viitoare sau poate peste o lună pentru că vorbim de o temă vastă. Am cerut anularea amenzii. Dacă sunt încrezător? Nu spun nimic, vom vedea…“, a declarat Paolo Rodella, unul dintre avocaţii lui Mutu.
Avocaţii lui Mutu şi-au bazat apărarea pe faptul că jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină după un control efectuat la mijlocul săptămânii, cerut, spre surpriza generală, chiar de Chelsea, care, la puţine zile după rezultatul analizelor, a reziliat contractul atacantului, astfel că se presupune că englezii au dorit să scape de român.
Massaro crede că Mutu nu ar avea loc la Milan
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

