36.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljPSD şi PD-L Dolj s-au pupat şi au dat mâna

PSD şi PD-L Dolj s-au pupat şi au dat mâna

După ce negocierile la Dolj au fost blocate luni bune, reprezentanţii celor două partide au anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că au semnat acordul şi şi-au împărţit funcţiile de conducere ale instituţiilor deconcentrate.

 

Presaţi de termenul impus prin Ordonanţa nr. 37 a guvernului privind descentralizarea, care permite numirea politică a directorilor instituţiilor deconcentrate, pesediştii şi pedeliştii doljeni au ajuns la un acord în urma unor discuţii purtate la sfârşitul săptămânii trecute. Concluzia negocierilor a fost anunţată de Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj, şi de Marian Jean Marinescu, din partea democrat-liberarilor, în conferinţă comună. Mult disputatul Inspectorat Şcolar Judeţean (ISJ) revine astfel PSD, care a mai câştigat în urma „tragerilor" Direcţia de Agricultură, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia pentru Prestaţii Sociale, Casa de Pensii, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia de Tineret, Inspectoratul de Stat în Construcţii sau Direcţia Apelor. Conform algoritmului, PSD a avut prima opţiune, următoarele două fiind ale democrat-liberalilor, celelalte două, ale social-democraţilor şi tot aşa, până la terminarea listei deconcentratelor.

PD-L i-au revenit Finanţele Publice, Direcţia Silvică, Garda Financiară şi Garda de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Protecţia Consumatorului, Agenţia Judeţeană de Mediu, Institutul de Statistică şi filiala doljeană a Agenţiei de Reglementare în domeniul Energiei.

Potrivit declaraţiilor celor doi lideri politici doljeni, împărţirea funcţiilor nu este întru totul mulţumitoare pentru nici unul dintre cele două partide. „Nu poţi întotdeauna să iei ce îţi doreşti. Important este ca programul de guvernare să fie implementat", a conchis Marian Jean Marinescu, în timp ce Prioteasa a apreciat că „şi, dacă am fi tras câte trei, tot ar fi existat nemulţumiri".

Postul lui Mogoş, de discutat

Şefia ISJ şi postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) ocupat în prezent de liberalul Dan Mogoş au fost centrul tensiunilor dintre PD-L şi PSD la Dolj. Primul dintre acestea a cerut postul de vicepreşedinte în schimbul ISJ, iar negocierile s-au blocat. Dacă ambele formaţiuni au reuşit să sară peste primul hop, postul de adjunct la CJ va face obiectul unor negocieri ulterioare. „Vom discuta şi crearea unei majorităţi în consiliul judeţean. În privinţa posturilor de directori adjuncţi la instituţii deconcentrate, va urma altă etapă, vom discuta. Important este că am făcut acest pas", a declarat Marinescu, ferindu-se să facă alte precizări.

Între timp, unii liberali destituiţi din funcţiile de conducere, ca urmare a efectelor ordonanţei guvernului au bătut pe la uşile celor două partide, potrivit preşe dintelui PSD Dolj. „La mine a venit mai multă lume, au mai bătut oameni la uşi, dar nu suntem în faza în care să facem promisiuni", a declarat Ion Prioteasa, întrebat despre înregimentarea politică a directorilor PNL demişi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII