Pauza competiţională a venit la timp pentru echipa Pandurii Târgu Jiu, care nu s-a ales cu mare lucru după primele patru etape ale returului. Cu un singur punct obţinut, Pandurii a reintrat în lupta pentru evitarea retrogradării, deşi, la jumătatea campionatului, îşi asigurase un ecart liniştitor, care o plasa mai aproape de nivelul pe care-l recomandă lotul. Întreruperea campionatului nu poate fi decât un avantaj pentru gorjeni, mai ales dacă staff-ul tehnic o să ştie să gestioneze această perioadă. Preşedintele pandurilor, Marin Condescu, crede că echipa sa va obţine şi rezultate pozitive începând cu etapa următoare. „Eu cred că echipa merge bine pe plan fotbalistic pentru că joacă bine, dar nu poţi să câştigi întotdeauna. După cum este valoarea lotului, nu suntem pe locul pe care am merita să fim, dar trecem noi şi peste asta. O să ne dăm drumul în perioada aceasta de întrerupere a campionatului şi sunt convins că antrenorii împreună cu jucătorii vor găsi antidotul pentru a trece de criză şi când va începe din nou campionatul se va vedea că multe echipe dintre cele care au pornit ca din puşcă nu-şi vor mai găsi cadenţa, iar cele care au pornit mai greu poate vor fi revelaţii", crede Condescu. Şi antrenorul Sorin Cîrţu consideră că echipa sa este pe drumul cel bun şi odată cu trecerea etapelor vor veni şi rezultatele. Singurul lucru îngrijorător este faptul că unii jucători cedează în momentele dificile şi este greu de anticipat cum se vor prezenta la jocurile decisive ce vor urma cu contracandidatele la retrogradare. „Echipa e la început de retur, vine după pregătiri. Sunt doar patru meciuri oficiale. Îngrijorător e faptul că unii jucători nu au psihic de competiţie. Asta e marea problemă. O să ajungem să jucăm cu Iaşiul, Mediaşul şi cu celelalte echipe meciuri de care pe care. Să vedem ce fac atunci dacă la jocul cu FC Braşov, unde nu era o aşa mare presiune, n-au făcut nimic", a afirmat Cîrţu.
Raskovic nu vede criza
Accidentat în partida cu FC Braşov, când a suferit o comoţie cerebrală, atacantul Milanko Raskovic se pregăteşte normal, interzicându-i-se însă să lovească balonul cu capul. „Nu pot forţa acum, dar pot alerga, pot face aproape totul. Mi s-a interzis pentru moment doar să lovesc mingea cu capul. În două, trei zile însă sper să pot face şi acest lucru şi voi fi apt 100% pentru antrenamente. Din acest punct de vedere mă consider norocos", a afirmar Raskovic. Acesta crede că echipa a evoluat bine în retur, însă îi lipsesc rezultatele. „Nu suntem în criză. Am jucat bine cu Timişoara, am jucat mai slab cu Dinamo. Cu Timişoara au marcat la singura ocazie, iar noi am ratat şi un penalti. Şi cu Unirea am jucat binişor, dar a venit primul gol de niciunde. Cu Braşovul nu a vrut să intre mingea în poartă. Acesta este fotbalul. Uneori marchezi când nici nu te gândeşti, iar altă dată nu marchezi orice ai face. Este criză de rezultate, dar nu este criză în jocul echipei. Echipa joacă bine. Cred că Pandurii ar trebui să se afle undeva pe locurile şase-şapte. După echipe precum Dinamo, CFR Cluj sau Steaua, Pandurii au un lot foarte bun", crede Raskovic. Jocul cu FC Argeş este următorul prilej pentru panduri de a pune capăt perioadei de ineficienţă de aproape 500 de minute. „Cu FC Argeş sper ca echipa să joace bine şi dacă vom juca bine, nu e o problemă să înscriu. Dacă vom juca tot aşa, sigur vom înscrie. Nu contează cine. Oricine va juca va înscrie", a mai spus Raskovic.
Tudor, suspendat de CCA
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat că l-a reţinut pe Alexandru Tudor de la delegări pe termen nelimitat după prestaţia din partida Pandurii – FC Braşov. Oficialii grupării gorjene i-au reproşat lui Tudor faptul că a viciat rezultatul neacordând două lovituri de pedeapsă, în timp ce preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, i-a imputat faptul că a încălcat prevederile regulamentare atunci când a decis cu de la sine putere să se cazeze la Mănăstirea Tismana, şi nu la hotelul rezervat de gazde. „Dacă şeful arbitrilor i-a imputat şi deciziile luate la acest meci lui Tudor e bine, dar dacă i-a imputat doar faptul că a dormit la mănăstire înainte de meci nu e bine, pentru că vrea de fapt să-i ascundă incapacitatea mentală de a mai conduce meciuri de fotbal în România. Cred că e bine pentru el şi pentru fotbalul de la noi să se odihnească pentru mai mult timp, pentru că deja el crede că a fost trimis cu o misiune pe pământ", a comentat Condescu decizia CCA.

