-2.2 C
Craiova
marți, 3 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateProiect pentru administraţia publică din Craiova

Proiect pentru administraţia publică din Craiova

Consiliul Local al Municipiului Craiova a implementat proiectul „Administraţia publică din municipiul Craiova – o administraţie de tip european, modernă şi eficientă”, proiect finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului PHARE 2006 – Fondul de Modernizare pentru Dezvoltarea Administratiei la Nivel Local.
În cadrul proiectului au fost achiziţionate echipamente IT (servere, staţii de lucru, imprimante, etc.), aplicaţii software necesare pentru desfăşurarea activităţilor serviciului (registratură, stare civilă), un sistem de ordonare şi dirijare a cetăţenilor pentru reducerea timpului de aşteptare şi aglomeraţiei la ghişee, ceea ce a condus la procesarea unui număr mai mare de cereri la fiecare ghişeu.
Grupul ţintă  al proiectului, format din 50 de funcţionari  publici de specialitate din cadrul Serviciului  Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova a fost instruit în vederea utilizării bazelor de date electronice şi a programelor software la întreaga lor capacitate.
Proiectul a contribuit la creşterea gradului de eficientizare a activităţii Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Craiova şi a creşterii calităţii în serviciul adus populaţiei prin extinderea sistemului informatic existent, introducerea de noi instrumente electronice şi implementarea unui sistem de ordine a cetăţenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS