Sint nevazatori, sot si sotie. El cinta la acordeon, ea, la chitara plus voce. Cind lasa acordeonul, Costica face si masaje apelind la simtul „nevazut“.
Pe Constantin Magureanu l-am gasit cu prietenii la o sueta, in apropierea blocului in care locuieste. „Haideti, ca va conduc! O luam mai intii la dreapta si apoi la stinga. La ultima scara“. Pentru orice alt om, toate aceste precizari ar putea fi de prisos. Pentru Constantin Magureanu insa, reprezinta o lectie care nu trebuie uitata niciodata. Este nevazator si locuieste cu familia sa la ultimul etaj al unui bloc din cartierul Craiovita Noua. Are 45 de ani.
In afara de ochelarii fumurii, nimic nu-l deosebeste de cei din jurul sau. „Nu m-a uitat lumea. Aseara a venit politia, ca m-am si speriat. Trebuie sa-mi schimb buletinul. De-acolo vin, dar astazi n-au program. Ma duc miine iar“.
Acasa il asteapta sotia sa, Nicolita, care este si ea nevazatoare. Casatoriti de 15 ani, sotii Magureanu au un copil, pe Gabriel, pe care Dumnezeu l-a ferit de boala parintilor. Merge la scoala si e cel mai de pret dar al parintilor sai.
Al saselea simt
Dupa ce a absolvit cu brio Liceul Sanitar din Cluj, Constantin s-a intors la Craiova si a inceput sa lucreze. „Pe vremea aceea, dupa ce absolveai liceul, puteai profesa. In ’78 am inceput sa lucrez la Spitalul nr. 3, neurochirurgie, ca masor principal. Pe la 19 ani am inceput sa nu mai vad. Diagnosticul este glaucom congenital anaftalmic. Dar am lucrat pina in ’96. Ca la masaj nu trebuie sa vezi. Nevazatorii au al saselea simt. Dar nu e descriptibil. Pe linga celelalte simturi, si ele prezente, mai e si «nevazutul». Noi nu simtim cum simt ceilalti. Mai fac si-acum masaje pentru dureri de cap, pentru paraliziile de dupa accidentele vasculare cerebrale, pentru curatarea pielii…“
Si muzica vindeca! Nicolita este cea care are grija ca sotul ei sa fie in rind cu lumea. Ii pregateste hainele de oras, chiar cu riscul de a-l supara: „Lasa-ma sa-mi dau cravata jos! Mie nu-mi place sa port cravata! Da’ deh, femeia!“. Nicolita are si ea o poveste: „Pe mine m-au parasit parintii cind aveam doi ani. M-a crescut statul. Am terminat profesionala la Arad si am lucrat zece ani la «Staruinta»“.
Dupa ce s-au casatorit, cei doi sotii au inceput sa faca impreuna ce stiau mai bine. Sa cinte. El la acordeon, ea cu vocea si chitara. Cu „Taraful din Craiova“ au fost si pe la concursurile organizate de Asociatia Nationala pentru nevazatori. Si chiar au cistigat uneori. Acum trei ani, au luat locul trei la Satu-Mare. In urma cu nu mai cinta decit acasa, pentru ca asociatia din Craiova nu mai are fonduri pentru deplasarile concurentilor.
Constantin isi traieste viata ca si cind nimic n-ar fi in neregula cu el. „Nu am nimic. Ce, zice altcineva altfel?“
