21.8 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAmbuscadă în apropiere de Bagdad, soldată cu 35 de morţi

Ambuscadă în apropiere de Bagdad, soldată cu 35 de morţi

Un număr de 35 de persoane, dintre care 27 de poliţişti şi-au pierdut viaţa într-o ambuscadă organizată la nord-est de Bagdad de un grup de persoane înarmate, potrivit unui nou bilanţ prezentat azi de diferite surse.

Un convoi format din mai multe vehicule a fost prins în ambuscadă ieri în jurul orei 15.30 (15.30, ora României) în timp ce intra în satul al-Duleimat din provincia Diyala, regiune controlată de militanţi al-Qaida. În total, 35 de persoane au fost ucise, dintre care 27 de poliţişti, a declarat Nayef Abdallah, primarul oaşului vecin Khan Bani Saad, situat la circa 25 de kilometri nord de Bagdad. Bilanţul a fost confirmat de o sursă locală din cadrul serviciilor irakiene de securitate.

Un bilanţ precedent consta în 20 de victime, dintre care 12 poliţişti şi opt membri ai brigăzilor Sahwa, miliţiile civile ostile reţelei al-Qaeda. O parte dintre cadavre au fost transportate la Baquba, capitala provinciei Diyala, în timp ce trupurile a 15 poliţişti au fost transportate la Bagdad, a precizat Abdallah. Cel puţin trei ofiţeri figurează printre victime şi, potrivit surselor citate, nici unul din membrii convoiului nu a supravieţuit atacului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII