Gianna Nannini a susţinut aseară un concert incendiar la Arenele Romane din Bucureşti. Artista italiană a cântat aseară, pentru a doua oară publicului din România. Peste două mii de spectatori au fost la Arenele Romane pentru a asculta încă o dată vocea inconfundabilă a Giannei Nannini.
O oră şi jumătate de muzică bună şi piese care au făcut-o celebră pe rebela anilor 80 şi 90. Gianna Nannini a demonstrat încă o dată că vârsta nu are nimic de spus atunci când eşti pe scenă, doar muzica.
S-au auzit piese precum "Aria", "Meravigliosa creatura", "I Maschi", "Bello e impossibile" şi "Un'Estate Italiana", imnul Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, piesă pe care artista a cântat-o la cererea fanilor români. Concertul de la Bucureşti a fost ultimul din turneul "Giannabest".

