20.1 C
Craiova
miercuri, 17 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportNici o victorie românească în Cupa UEFA

Nici o victorie românească în Cupa UEFA

Două remize şi trei înfrângeri este bilanţul echipelor din Liga I în primul tur al Cupei UEFA, singurele formaţii care s-au descurcat bine fiind Urziceni şi Vaslui.

Joi seară s-au disputat partidele din primul tur al Cupei UEFA. Din păcate, cele cinci echipe româneşti participante în competiţie nu au reuşit să obţină nici o victorie, punând în pericol locul României în clasamentul coeficienţilor UEFA. Singurele formaţii care au înregistrat remize au fost Unirea Urziceni şi FC Vaslui, pe terenul unor echipe puternice, Hamburg SV şi Slavia Praga. Având în vedere faptul că toate formaţiile bucureştene au pierdut atât în Cupa UEFA, cât şi Liga Campionilor, se poate spune că provincia ţine astfel steagul sus, mai ales că, marţi, CFR Cluj a obţinut o victorie fabuloasă la Roma.

Hamburg – AFC Urziceni 0-0

Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată contra liderului din campionatul Germaniei, Hamburg, în deplasare, la primul meci al ialomiţenilor în cupele europene. Unirea a evoluat curajos şi nu i-au lipsit ocaziile de gol. Nemţii au avut cea mai mare ocazie de gol în minutul 30, când şutul lui Jarolim, de la aproximativ 16 metri, a lovit bara porţii lui Arlauskis. Românii au reclamat neacordarea a două lovituri de la 11 metri. În minutul 5 al meciului, Bogdan Mara a şutat spre poarta lui Rost, iar mingea l-a lovit pe fundaşul Alex Silva în mână, însă centralul Firat Aydinus nu a acordat penalti şi a lăsat jocul să continue. A doua fază la care Dan Petrescu a protestat s-a petrecut în minutul 64 al partidei, la un duel între Alex Silva şi Onofraş, dar şi de această dată arbitrul a lăsat jocul să continue.
Fanii echipei germane au fost dezamăgiţi de prestaţia favoriţilor, motiv pentru care pe parcursul reprizei a doua i-au fluierat de mai multe ori pe jucătorii antrenaţi de Martin Jol.

Slavia Praga – FC Vaslui 0-0

Formaţia antrenată de Viorel Hizo, FC Vaslui, a remizat în deplasare, scor 0-0, cu Slavia Praga, campioana en-titre a Cehiei. Apărătorul vasluienilor, Daniel Munteanu s-a accidentat în minutul 18, iar tehnicianul Viorel Hizo a fost nevoit să-l introducă în teren pe Andronic. Moldovenii nu au făcut la Praga doar un joc de apărare, ci şi-au creat şi ocazii de gol. Cea mai mare dintre ele a irosit-o bulgarul Ghencev, care a nimerit bara în minutul 21, cu un şut de la marginea careului de 16 metri.
„Este un rezultat bun, de care suntem mulţumiţi. Meciul retur va fi foarte greu pentru noi, dar sperăm să revină şi jucătorii accidentaţi şi să obţinem victoria. În partida cu cehii au evoluat cinci jucători care, în mod normal, nu prind prima echipă“, a declarat finanţatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu.

NEC Nijmegen – Dinamo 1-0

Deşi porneau cu prima şansă înaintea dublei cu olandezii de la NEC Nijmegen, dinamoviştii şi-au redus considerabil şansele de calificare, după ce au pierdut prima manşă cu 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 57, când atacantul Van Beukering i-a luat faţa lui Ropotan la un duel umăr la umăr şi a trimis mingea, cu capul, în poarta lui Lobonţ. Nijmegen a mai avut un gol anulat în minutul 39, când fundaşul Julio Cesar a degajat mingea într-un adversar, iar aceasta a ricoşat la Van Beukering, care a reuşit să marcheze, însă arbitrul a considerat că acesta se afla în ofsaid. Cu ocazia acestei partide, la Dinamo a revenit într-un meci oficial angolezul Ze Kalanga, care sezonul trecut a fost împrumutat de dinamovişti la gruparea portugheză Boavista Porto. La meci au fost prezenţi şi aproximativ 250 de fani români, care au provocat incidente în tribune în ultimele minute ale meciului.

VfL Wolfsburg – Rapid 1-0

Rapid Bucureşti a pierdut cu 1-0 meciul jucat pe terenul ocupantei locului opt în Bundesliga, VfL Wolfsburg. Germanii au marcat singurul gol al întâlnirii în minutul 45, când Grafite a transformat un penalti provocat de Cesinha. Giuleştenii au avut puţine momente bune de joc, dar nu au reuşit să-şi creeze nici o ocazie clară de gol. Cel mai bun jucător al Rapidului a fost portarul Pardo, care şi-a salvat echipa de câteva ori. Pentru prima dată de la venirea sa în Giuleşti, antrenorul Jose Peseiro a început un meci cu un sistem de joc din care au făcut parte trei fundaşi centrali, Maftei, Fernandes şi Marius Constantin. Este pentru a cincea oară în ultimele patru sezoane ale Cupei UEFA când Rapid întâlneşte o echipă germană, precedentele adversare fiind VfB Stuttgart, Hertha Berlin, Hamburg SV şi FC Nürnberg.

FC Timişoara – Partizan Belgrad 1-2

Bănăţenii au şanse mici de a mai ajunge în grupele Cupei UEFA, după ce au pierdut cu 2-1 pe teren propriu partida jucată împotriva sârbilor de la Partizan Belgrad. În minutul 23, Gigel Bucur a deschis scorul cu un şut de la 25 de metri, care l-a surprins pe portarul Bozovic. Avantajul tmişorenilor a durat puţin, pentru că, în minutul 34, Tosic a executat în vinclu o lovitură liberă de la 18 metri şi a făcut ca tabela să arate 1-1. În minutul 63, Bogunovic a fost lansat de Diarra, a scăpat singur cu Pantilimon şi a înscris de la zece metri cu toată opoziţia portarului timişorean. Cu trei minute mai înainte, sârbii trimiseseră mingea în bară prin Moreira. Returul dintre cele două formaţii se va desfăşura pe 2 octombrie, pe stadionul Partizan din Belgrad.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS