Americanca Jill Price a devenit un fenomen în lumea medicală, datorită capacităţii sale de a nu uita nimic din ceea ce i se întâmplă.
În ediţia din septembrie a revistei OK salute!, neurobiologul James McGaugh a vorbit despre uimitorul caz al lui Jill Price, pe care a întâlnit-o prin intermediul internetului. „Jill Price m-a găsit pe Google. În 2000, mi-a scris un e-mail disperat, cerându-mi ajutorul. Mi-a povestit că are o memorie incontrolabilă, un flux informaţional imposibil de oprit. Mi-a mai spus că poate să îmi povestească oricând, cu lux de detalii, despre cele mai multe dintre zilele din viaţa sa şi despre evenimentele care au avut loc din 1974 până azi. M-am gândit că ar putea fi un subiect interesant şi astfel am început să mă ocup de cazul «femeii care nu poate să uite», cum a fost definită ulterior în literatura de specialitate. De atunci, eu şi colegii mei i-am analizat memoria, am supus-o unor teste neurologice şi psihologice şi am efectuat numeroase scanări ale creierului. Am demonstrat fără urmă de îndoială că este adevărat ceea ce poveşte Jill“, a povestit McGaugh.
Teste şi controale
Specialişii au confruntat amintirile pacientei cu faptele scrise în jurnalele pe care aceasta le ţine de când avea zece ani sau consultând ziarele din acea perioadă, pentru a verifica dacă lucrurile povestite de Jill sunt reale. Femeia a comis erori în foarte puţine ocazii. Acest fenomen este numit în literatura de specialitate „memorie autobiografică superioară“. La momentul când Jill, de 42 de ani, s-a prezentat la medici, era singura persoană din lume care avea o memorie atât de dezvoltată. De altfel, datorită ei, specialiştii au inventat noţiunea de „hyperthymestic syndrome“ sau sindromul hipertimestic. „E ca un film care rulează fără întrerupere în creierul meu“, a mărturisit pacienta. Amintirile lui Jill apar ca un flux continuu şi ea îşi aminteşte chiar şi ceea ce nu ar vrea. Cazul său este extraordinar, deoarece nu are nevoie de nici un truc ca să îşi aducă aminte de un eveniment, aşa cum se întâmplă de obicei. La ea, momentele din trecut apar automat. „«Data de 16 august 1977 vă spune ceva?», am întrebat-o pe neaşteptate. «Este ziua în care a murit Elvis Presley», mi-a răspuns ea ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. În 2003, am rugat-o să scrie toate datele în care a fost Paştele, începând cu 1980. În mai puţin de zece minute, a terminat de scris răspunsul, adăugând şi ce a făcut în acele zile. Alt exemplu, altă dată: 19 octombrie 1979. Ea a povestit: «M-am întors de la şcoală şi am mâncat supă, pentru că era deosebit de frig pentru acea perioadă». Am verificat şi chiar aşa a fost. În acea zi, la Los Angeles era înnorat şi erau 19 grade, cu mult sub temperatura normală din California“, a mai povestit medicul american.
Har sau povară?
Memoria lui Jill a început să îşi dovedească formidabila capacitate pe când aceasta avea doar opt ani. În acea perioadă, ea s-a mutat de pe o coastă pe cealaltă a Statelor Unite, fără a suferi însă traume din cauza acestei schimbări. Femeia provine dintr-o familie normală şi a avut o copilărie fericită, chiar dacă părinţii săi au divorţat, ulterior împăcându-se.
În opinia specialiştilor, capacităţile incredibile de memorare ale pacientei au fost constante, însă la opt ani Jill a fost suficient de matură să îşi dea seama că avea o memorie neobişnuită.
O astfel de memorie poate fi însă o povară extrem de mare pentru un copil. „Îmi corectam în continuu părinţii, care susţineau că au spus lucruri pe care în realitate nu le ziseseră niciodată“, îşi aminteşte Jill. Cu toate acestea, şi memoria sa are limite. Femeia nu poate să reţină uşor numere sau cuvinte. De altfel, ea nu a fost o elevă strălucită.
Medicii nu îşi pot încă explica mecanismele care stau la bazele acestei memorii pe cât de extraordinare, pe atât de selective. Deşi i-au analizat cu atenţie creierul, iar unele zone au prezentat unele diferenţe faţă de schema cerebrală a femeilor de vârsta ei, oamenii de ştiinţă mai au nevoie de alte studii pentru a găsi explicaţia acestei memorii de elefant. O posibilă explicaţie ar putea fi oferită de comportamentul obsesivo-compulsiv al lui Jill, care, de când se ştie, colecţionează orice îi pică în mână, de la păpuşi şi ziare până la melodii înregistrate de la radio, o caracteristică întâlnită la alte două persoane cu o memorie similară. „Îmi spune mereu: «Nu vreau să mă vindec, domnule doctor». Deşi, pe de o parte, amintirile sunt ca o închisoare, pe de alta, ea nu ar renunţa niciodată la ele. Jill vrea doar să înţeleagă şi să analizeze în profunzime această capacitate“, a mai spus specialistul.
