Lumea vestică l-a descoperit în 1812, prin exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt. Petra este oraşul-stâncă, ţinutul trandafiriu şi vechi care te îndeamnă să-l explorezi şi să-i admiri frumuseţile.
Una dintre noile minuni ale lumii este oraşul din piatră Petra, situat în pustiul din sud-vestul Iordaniei. Oraşul se întinde la poalele Muntelui Hor, străbătând un lung defileu şi întinzându-se apoi pe laterala estică a Văii Arabah – cunoscută sub denumirea de Wadi Araba -, larga vale ce ţine de la Marea Moartă până la Golful Aqaba. Oraşul este renumit mai ales pentru arhitectura sa, fiind săpat aproape în întregime în piatra muntelui, pe care se sprijină majoritatea clădirilor.
Monument mondial
Petra împreună cu întreaga zonă au rămas necunoscute lumii occidentale până în anul 1812, când au fost descoperite de exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt. Acesta a descris locul drept „un oraş roşiatic-trandafiriu, vechi cât jumătate de vreme“.
În scurt timp, oraşul a captat atenţia întregii lumi. Reprezentanţii UNESCO au descris oraşul din valea Iordaniei drept „una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii“. Pe 6 decembrie 1985, oraşul antic Petra a fost declarat monument mondial.
„Rekem“, numele străvechi al oraşului Petra, apare în Manuscrisele de la Marea Moartă, fiind asociat cu Muntele Seir. Pe lângă această mărturie, istoricul Eusebiu şi Fericitul Ieronim menţionează şi ei faptul că „Rekem“ este numele originar al oraşului Petra. Ei se bazează pe autoritatea lui Iosif Flaviu, a lui Plinius cel Tânăr şi a celorlalţi scriitori care au identificat oraşul Petra drept capitală a nabateenilor (semiţi vorbitori de limbă aramaică) şi centru al caravanelor ce se ocupau cu comerţul.
Nabateenii au creat o oază artificială
Flancat de pereţi masivi de piatră şi aprovizionat cu apa dintr-un râu ce străbate locul, oraşul Petra nu reprezenta doar o fortăreaţă naturală şi sigură, ci era situat şi la intersecţia celor mai importante drumuri comerciale. Prin acest nod comercial treceau drumurile spre Gaza, în vest, spre Bosra şi Damasc, în nord, spre Aqaba şi Leuce Come, peste Marea Roşie, şi spre Golful Persic, peste deşert.
Excavările efectuate în zonă au arătat că reuşita ridicării unui oraş în pustiu s-a datorat abilităţii şi ingeniozităţii nabateenilor în a controla rezerva de apă, prin crearea unei oaze artificiale. Zona are parte doar de ploi scurte, astfel încât era nevoie de o bună organizare pentru captarea apei. Locuitorii au construit bazine, cisterne din piatră şi conducte-şanturi, reuşind să adune suficientă apă pentru depăşirea perioadelor de secetă.
Un oraş complex
Dacă, în antichitate, în Petra se putea veni dinspre sud, prin Arabia Saudită, pe un drum ce înconjoară Muntele lui Aaron, sau traversând înaltul platou muntos din nord, în prezent, majoritatea vizitatorilor intră în vale prin capătul estic al acesteia. Intrarea în defileu este impresionantă şi uimeşte orice trecător. Defileul, numit de localnici „Siq“ (ce semnifică „săgeata“), este foarte îngust, pe alocuri pereţii săi apropiindu-se până la trei-patru metri.
La capătul acestui minunat defileu se află cea mai cunoscută şi impresionantă ruină din oraşul antic Petra, „Al Khazneh“ (Trezoreria), care este săpată în întregime în peretele de piatră roşiatică.
Continuând drumul prin defileu, la poalele muntelui numit „en-Nejr“ se află un imens amfiteatru, amplasat într-o poziţie stategică, în aşa fel încât din el să se vadă cea mai mare parte a mormintelor din apropiere.
La capătul defileului, în punctul în care valea se deschide brusc, oraşul Petra se înfăţişează în toată splendoarea lui, uimind vizitatorul abia ieşit dintre stâncile înguste şi înalte.
„Amfiteatrul“ a fost săpat în peretele de piatră, în timpul construcţiei acestuia fiind mutate unele dintre morminte. În incinta acestuia se mai văd urmele unora dintre ele – gropi rectangulare împrăştiate. Formând aproape trei laterale complete, peretele roşiatic din piatră oferă condiţiile perfecte cerute de un amfiteatru. Pe marginile sale, tot în piatră, au fost săpate şi ridicate turnuri de observaţie.
Zona a fost locuită de „horiţi“
Până acum, nici o metodă nu a fost eficientă în stabilirea începuturilor oraşului Petra. Unele mărturii arheologice indică faptul că oraşul nu a fost ridicat de foarte mult timp, cu toate că un sanctuar ar fi existat pe aceste locuri încă din antichitate.
Se crede că această parte a Iordaniei a fost locuită de horiţi, probabil un neam de săpători în piatră care locuiau în peşteri, consideraţi strămoşii edomiţilor. Horiţii au avut multe influenţe asupra nabateenilor, care şi ei şi-au îngropat morţii şi au adus cinstire în locaşuri pe jumătate săpate în piatră.
Informaţii importante au fost obţinute din săpăturile arheologice efectuate în incinta mormintelor. Acestea au fost împărţite în două categorii: nabateene şi greco-romane.
În construcţia mormintelor se găsesc multe influenţe egiptene, greceşti, romane şi siriene. Acest lucru face imposibilă identificarea stilului originar al primilor locuitori ai Petrei. Locul este sărac şi în inscripţii, acestea fiind făcute pe peretele de tencuială, care, în timp, s-a deteriorat aproape în întregime. În orice caz, coborârea în timp se poate face până în secolul al VI-lea î.Hr.
Petra a cunoscut declinul sub dominaţia romană
Odată intrată sub conducere romană, în anul 106, Petra a intrat rapid într-un declin treptat. Importanţa comercială a acestui centru a început să nu mai fie reprezentativă în zonă, în mare parte şi din cauza dezvoltării comerţului pe mare.
În anul 363, un cutremur a dărâmat multe dintre clădirile oraşului, altele fiind grav avariate. Acest cutremur a afectat şi sistemul de colectare a apei care asigura viaţa în oraş.
Multe clădiri au fost jefuite, numeroase morminte au fost prădate, iar comorile din ele, rătăcite, fiind astăzi necunoscute.
