Știri de ultima orăActualitateBăsescu l-a decorat, post-mortem, pe militarul român ucis în Afganistan

Băsescu l-a decorat, post-mortem, pe militarul român ucis în Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, post-mortem, pe sublocotenentul Alexandrescu Traian Dragoş, cu Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat Decretul privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Alexandrescu Traian Dragoş, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în care şi-a pierdut viaţa", se arată în comunicat. Ceremonia de ridicare în grad post-mortem şi de decorare a avut loc în această după-amiază, pe Aeroportul Craiova, la sosirea trupului neînsufleţit din Afganistan.

 De asemenea, şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu însemn de război, sergentului major Matei Gheorghe Irinel, soldatului Butoi Ionuţ Claudiu, fruntaşului Angelescu Dumitru Bogdan şi soldatului Mihai  Dumitru Marius, răniţi în timpul aceleiaşi misiuni de patrulare.

Un militar român a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi duminică, în jurul orei 10.00, ora României în Afganistan, a anunţat Ministerul Apărării. Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat – Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloana de patru a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu, a fost ucis. Militarul era căsătorit, avea doi copii şi este angajat al Ministerului Apărării din 2003. Militarii răniţi au primit asistenţă medicală la faţa locului, după care au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Lagman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU