Știri de ultima orăActualitateGeorgia a semnat acordul de încetare a focului

Georgia a semnat acordul de încetare a focului

Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a semnat acordul de încetare a focului pe care îl adusese de la Paris secretarul de stat american Condoleezza Rice, transmite AFP.

Moscova a fost de acord în principiu cu acest proiect, iar liderii provinciilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud l-au semnat deja.

"În urmă cu câteva zile, preşedintele Sarkozy a obţinut acordul ruşilor şi apoi al georgienilor pentru un plan cu şase puncte", declarase Rice la sosirea la Tbilisi, după ce se întâlnise cu preşedintele francez la Paris.

Sarkozy declarase joi că dacă Saakaşvili semnează documentul, acest lucru va deschide calea pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul georgian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS