Știri de ultima orăActualitateUniunea Naţională a Judecătorilor va ataca în instanţă votul în cazul Mitrea şi Năstase

Uniunea Naţională a Judecătorilor va ataca în instanţă votul în cazul Mitrea şi Năstase

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a anunţat în această după-amiază că va ataca în contencios votul Camerei Deputaţilor în cazurile Mitrea şi Năstase şi acuză clasa politică de faptul că nu face altceva decât să confirme temerile Comisiei Europene cu privire la lupta anticorupţie.

"Pentru că votul exprimat de Camera Deputaţilor nu este un vot politic şi niciunul care să ţină de exercitarea atribuţiilor legislative, cu care a fost investită de Constituţie, UNJR, tocmai pentru a restabili măcar la nivel moral locul şi rolul puterii judecătoreşti, va ataca votul dat asupra responsabilităţii penale a unor deputaţi considerând acest act, concretizat în urma votului negativ exprimat, ca unul ce nu ţine de rolul legislativ al Camerei Deputaţilor", susţine preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, citată de NewsIn.

Preşedintele UNJR afirmă că are în vedere posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională, având în vedere modul în care deputaţii şi Comisia specială numită în vederea analizării solicitărilor Ministerului Public s-au comportat prin "încălcarea gravă a atribuţiilor puterii judecătoreşti".

"Raportul Comisiei Europene a arătat că lupta anticorupţie depinde de voinţa politică, criticând punctual Parlamentul, pentru blocarea urmăririi penale în cazuri-cheie în care sunt implicaţi foşti miniştri şi menţionând că incapacitatea de a avansa în aceste cazuri compromite eforturile pozitive întreprinse în etapa premergătoare procesului de aderare. Or, prin respingerea în mod vădit arbitrar şi interesat a acordării votului, Camera Deputaţilor a determinat un regres în realizarea acestui obiectiv", se mai arată în comunicatul de presă al UNJR. 

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) se declară surprinsă de votul prin care Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA de începere a urmăririi penale faţă de doi deputaţi, foşti miniştri, cerere care nu vizează declaraţii politice şi care nu au nici o legătură directă cu activitatea politică a celor doi parlamentari, motiv pentru care votul ar fi fost normal să fie, într-o societate democratică, unul formal, pozitiv.

"UNJR reaminteşte că singură justiţia este cea care se poate pronunţa asupra responsabilităţii penale a unui parlamentar, nici o imixtiune, într-o democraţie reală care din păcate nu funcţionează în România, nefiind permisă.  Încă odată, clasa politică din România, prin votul negativ dat în ce priveşte solicitarea declanşării urmăririi penale faţă de doi deputaţi, ce au deţinut funcţii de prim-ministru şi, respectiv, ministru în Guvernul României a dat dovadă că semnalele  Comisiei Europene, prin raportul dat publicităţii în luna iulie 2008, dar şi îngrijorările din ce în ce mai evidente ale membrilor Uniunii Europene cu privire la lupta anticorupţie, nu înseamnă mai nimic în raport cu protejarea individuală şi de grup a celor care azi compun clasa privilegiată din Parlamentul României", se mai arată în comunicatul UNJR.

Camera Deputaţilor a decis, azi, că DNA nu poate începe cercetarea penală a lui Năstase şi a lui Mitrea. "În acest moment, noi, astăzi ştim un lucru, că nu poate să continue cercetarea penală", a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu.  El a precizat că, teoretic cel puţin, se poate discuta despre posibilitatea reluării votului. "Cred că există juridic şi o astfel de soluţie, dar nu o am eu", a afirmat el.

Dosarul "Zambaccian", pentru care procurorii nu au primit astăzi aviz pentru începerea urmăririi penale, se referă la modul în care familia Năstase a dobândit imobilul de pe strada Zambaccian.

În cazul Mitrea, acesta este acuzat că ar fi fost mituit, cînd era ministru, cu lucrările efectuate de trei societăţi comerciale din Bacău la vila pe care mama sa a deţinut-o în Băneasa. În intervalul 2001 – 2004, casa a fost renovată şi extinsă cu o suprafaţă de peste 100 metri pătraţi, lucrările fiind executate de firmele Vertcon, Conimpuls şi Regal Bacău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS