Știri de ultima orăActualitateCinci poliţişti reţinuţi pentru furt de combustibil din vagoane CFR

Cinci poliţişti reţinuţi pentru furt de combustibil din vagoane CFR

Cinci poliţişti constănţeni suspectaţi că ar face parte dintr-o reţea care se ocupă cu furt de combustibil din vagoane CFR au fost depistaţi de poliţişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi de procurori, potrivit unor surse judiciare, citate de NewsIn.
Potrivit aceloraşi surse, este vorba de patru subofiţeri ai poliţiei Transporturi Constanţa şi un poliţist de la secţia 4 a IPJ Constanţa care erau filaţi de mai mult timp de DGA.
Postul de Poliţie transporturi din triajul Palas Constanţa a fost verificat, marţi dimineaţă, de importante forţe de jandarmi şi poliţişti DGA. Unul dintre suspecţi fusese prins în flagrant în timpul nopţii de luni spre marţi având 120 de litri de motorină în maşina personală.
Potrivit aceloraşi surse, cei cinci poliţişti au fost reţinuţi şi predaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS