Știri de ultima orăActualitateModificări în circulaţia trenurilor

Modificări în circulaţia trenurilor

CFR Călători anunţă că, începând cu data de 2 iunie 2008, pentru efectuarea unor lucrări de amenajare la linia de cale ferată, pe tronsonul Câmpina – Predeal, intervin următoarele modificări în circulaţia trenurilor:
începând cu data de 2 iunie 2008, R 631 Bucureşti Nord – Oradea se anulează, legătura directă între Bucureşti şi Oradea fiind asigurată astfel:
– cu trenul Acc 1684/1635 (Constanţa – Bucureşti Nord – Braşov) care pe distanţa Bucureşti Nord (plecare 20:35) – Braşov (sosire 23:29) are grupă de vagoane cu destinaţia Oradea. În staţia Braşov, grupa de vagoane sosită de la Bucureşti cu trenul Acc 1684/1635, va forma Acc 1631 cu destinaţia Oradea, călătorii nefiind afectaţi. Trenul Acc 1631 pleacă din Braşov la ora 23:41 şi soseşte în Oradea la ora 07:40.
începând cu data de 3 iunie 2008, R 632 Oradea – Bucureşti Nord se anulează, legătura directă între Oradea şi Bucureşti fiind asigurată astfel:
– cu trenul Acc 1632 pe distanţa Oradea (plecare 20:42) – Braşov (sosire 04:45). În staţia Braşov, grupa de vagoane sosită de la Oradea cu trenul Acc 1632, se va ataşa la Acc 1636/1683 (Braşov – Bucureşti Nord – Constanţa) şi va continua parcursul către Bucureşti Nord, călătorii nefiind afectaţi. Trenul Acc 1636/1683 pleacă din Braşov la ora 05:15 şi soseşte la Bucureşti la ora 08:12 .
începând cu data de 2 iunie, Acc 1641 Bucureşti Nord – Baia Mare circulă cu orar modificat: plecare din Bucureşti Nord la ora 20:15, sosire la Baia Mare la ora 08:43. Menţionăm că orarul este devansat cu aproximativ o oră pentru toate staţiile în care are prevăzute opriri;
începând cu data de 3 iunie,  Acc 1843 Deda – Tg. Mureş circulă cu orar modificat: pleacare din Deda la ora 04:12, sosire la Tg. Mureş la ora 05:18. Menţionăm că orarul este devansat cu aproximativ 40 minute pentru toate staţiile în care are prevăzute opriri;
începând cu data de 3 iunie, Acc 1846 Sărăţel – Bistriţa Nord circulă cu orar modificat: plecare din Sărăţel la ora 5:09, sosire la Bistriţa la ora 5:20;
începând cu data de 3 iunie, Acc 1848 Jibou – Zalău circulă cu orar modificat: plecare din Jibou la ora 08:19, sosire la Zalău la ora 08:56. Menţionăm că orarul este devansat cu aproximativ 40 minute pentru toate staţiile în care are prevăzute opriri.
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară informaţii privind rutele şi orariile trenurilor. Informaţii legate de orarii, tarife, circulaţia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile şi la telefon 9521 sau pe site-ul http://www.cfr.ro/calatori/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS