Aproximativ o sută de salariaţi ai Fabricii de Bere Craiova au participat astăzi la o grevă de avertisment de două ore, fiind nemulţumiţi de nivelul salariilor şi de disponibilizările care au avut loc în ultima perioadă. Salariaţii, înarmaţi cu pancarte, fluiere şi o portavoce, au ieşit pe poarta fabricii la ora 13.00 şi au protestat timp de două ore. Ei au afişat mesaje de genul: "Cu vorbe ne mulţumiţi, dar cu bani nu ne plătiţi" sau "Nu ne mai restructuraţi, că suntem epuizaţi".
Reprezentanţii sindicatului au spus că doresc o mărire salarială semnificativă şi, în plus, vor ca atunci când au loc disponibilizări individuale salariile compensatorii să fie mult mai mari decât până acum. Totodată, liderii Sindicatului Independent Bere Craiova au precizat că aşteaptă conducerea fabricii la negocieri, iar, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, vor declanşa greva generală.
Fabrica de Bere Craiova este parte a grupului olandez Heineken care, în 2003, a preluat la nivel internaţional compania austriacă Brau Union. Pe lângă fabrica de la Craiova, Heineken România mai deţine alte trei fabrici: Miercurea Ciuc, Haţeg şi Constanţa.
Grevă de avertisment la Fabrica de Bere Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

