Știri de ultima orăSportPandurii au trăit periculos cu UTA

Pandurii au trăit periculos cu UTA

Gorjenii au obţinut greu cele trei puncte câştigate cu „Bătrâna Doamnă“, echipa lui Neagoe fiind pe punctul de a plăti pentru ratările din timpul jocului.

Pandurii Târgu Jiu s-a apropiat şi mai mult de obiectiv după victoria cu UTA, scor 2-1, salvarea de la retrogradare fiind rezolvată cu încă trei puncte câştigate în ultimele trei etape ale campionatului. Echipa lui Eugen Neagoe şi-a asigurat un avantaj liniştitor după o oră de joc, însă execuţia spectaculoasă a lui Hidişan a aprins ceva speranţe în tabăra oaspeţilor, care au forţat un egal ce i-ar fi adus la un punct de realizarea baremului. Spectatorii au trăit cu sufletul la gură finalul, răsuflând uşuraţi la ultimul fluier al centralului Avram.
„Am reuşit să câştigăm trei puncte foarte importante pentru noi. Din păcate, dintr-o partidă care părea uşoară, ne-am făcut meciul greu. Am ratat foarte mult şi am terminat jocul iarăşi cu emoţii. Nu am ştiut să profităm de situaţiile create pentru a încheia conturile mult mai repede. Dar, până la urmă, este bine că am reuşit să câştigăm“, a rezumat antrenorul Eugen Neagoe desfăşurarea ostilităţilor. „Geană“ nu crede încă în salvare, nefiind convins că zestrea de 37 de puncte este suficientă pentru menţinerea în Liga I. „Vom avea emoţii până în ultima etapă şi trebuie să acumulăm în continuare puncte. Nu ştiu dacă se va rămâne în Liga I cu 37 de puncte“, a mai spus Neagoe.
După meciul de la Târgu Jiu, UTA este prima echipă retrogradată din Liga I, arădenii având ca obiectiv în ultimele etape realizarea baremului de 25 de puncte, pentru a nu porni cu depunctare în Liga a II-a.

Fără Vancea şi Rus la Vaslui

Eugen Neagoe este obligat să facă modificări în unsprezecele de start al partidei de sâmbătă de la Vaslui, Vancea şi Rus fiind suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Şi Arrieta este incert, după ce a acuzat o accidentare în jocul cu UTA. „Din păcate, Arrieta nu a reuşit să termine jocul în teren. Sper să nu fie ceva mai grav, ci doar o contractură. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Vancea, care a acuzat şi el unele probleme încă de la începutul jocului. Chiar dacă au făcut un meci foarte bun amândoi, nu au reuşit să termine jocul în teren din cauza accidentărilor. La partida cu FC Vaslui nu ne vom putea baza pe Vancea şi Rus, suspendaţi. Vom vedea care este situaţia şi cu Arrieta, dar la război mai sunt şi pierderi“, a declarat „Geană“. 
Tehnicianul gorjenilor a vorbit şi despre Vasilache, pe care l-ar vrea mai altruist în partidele viitoare. Deşi a fost coautor la ambele goluri marcate de Pandurii în disputa cu UTA, Ciprian Vasilache a ales de multe ori acţiunea personală în dauna unui joc colectiv. Un singur şut al său a fost aproape de ţintă, în minutul 4, când bara s-a opus deschiderii scorului, cu toate că decarul pandurilor a şutat des la poartă, însă imprecis. „Vasilache a început jocul foarte bine, a făcut o primă repriză bună, dar de multe ori a încercat să rezolve unele faze singur şi nu cred că era normal. El este însă un jucător foarte bun, se află într-o formă bună, iar dacă era puţin mai altruist, cred că altul era rezultatul“, a spus Neagoe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS