Știri de ultima orăActualitatePNL capitulează, oferind soluţia pentru acordarea tichetelor-cadou

PNL capitulează, oferind soluţia pentru acordarea tichetelor-cadou

Ministrul finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat astăzi că a găsit o soluţie pentru a putea fi totuşi acordate tichetele-cadou. Vosganian, a declarat azi, la finalul şedinţei conducerii PNL, că le-a prezentat colegilor o formulă care să permită acordarea de tichete-cadou, în limitele sumelor prevăzute în acest scop în Legea bugetului de stat sau în veniturile administraţiilor locale.
"Am prezentat o reformulare care să înlăture posibilele excese şi care să asigure predictibilitate şi echilibru bugetar. Formularea aceasta spune că se pot acorda tichetele-cadou în limitele sumelor prevăzute ca atare în Legea bugetului de stat sau, după caz, limitele veniturilor proprii disponibile ale adminstraţiei locale, acele venituri care rezultă din impozite şi taxe locale", a explicat Vosganian.
Ministrul de finanţe a precizat că Ordonanţa de Urgentă aflată în vigoare nu va fi însă abrogată, ci va fi făcută doar o "completare" la articolul din dispoziţii finale şi tranzitorii în care se vorbeşte despre această chestiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS