3.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFirmele doljene cu profil alimentar nu sint in stare sa obtina finantare UE

Firmele doljene cu profil alimentar nu sint in stare sa obtina finantare UE

• Desi poate primi sume cuprinse intre 30.000 si doua milioane de euro, bani nerambursabili, nici o societate in domeniu din Dolj nu s-a aratat interesata. • In Gorj, Olt si Mehedinti, situatia este similara

Firmele cu profil alimentar din judetul Dolj nu sint in stare sa obtina finantare de la Uniunea Europeana, in cadrul celei de-a doua componente a programului SAPARD, cea referitoare la prelucrarea si marketingul produselor agricole si piscicole. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialistii din cadrul Biroului Regional de Implementare a Programului SAPARD (BRIPS) 4 Sud-Vest Oltenia, dupa prima luna in care toate firmele de profil erau invitate sa depuna proiecte pentru a primi bani de la Uniunea Europeana. Pe aceasta componenta, proiectele pot primi finantare cuprinsa intre 30.000 si doua milioane de euro.

„Au fost destui afaceristi care au venit si s-au interesat, spunind ca vor sa obtina o finantare, dar nu am primit nici un proiect, desi sumele pe care le pot obtine sint considerabile. Doar doua firme, ambele din judetul Vilcea, au depus proiecte de finantare“, a precizat Daniel Popescu, directorul BRIPS Oltenia.

Majoritatea proiectelor depuse in august au fost respinse

In luna august, administratia din cele cinci judete arondate a depus 39 de proiecte, doar sapte dintre ele fiind declarate conforme. Au fost respinse, pentru aceasta faza, cele depuse de judetele Dolj, Gorj si Mehedinti, din cauza ca nu aparuse inca in Monitorul Oficial hotarirea privind inventarierea patrimoniului. Multe dintre dosare s-au dovedit insa pline de lipsuri, ele trebuind completate in aceasta luna.

Toate proiectele depuse de Dolj pentru prima componenta, referitoare la dezvoltarea infrastructurii locale (retea de alimentare cu apa si reabilitarea drumurilor), precum si cele din localitatile Secu, Almaj si Robanesti au fost declarate neconforme. Pentru aceasta componenta, finantarea UE este cuprinsa intre 100.000 si un milion de euro, iar comisionul acordat firmelor de consultanta in domeniu nu poate depasi 12 %. Desi pe luna in curs s-au inregistrat trei noi proiecte, dintre care doar unul a fost declarat conform, Daniel Popescu, directorul BRIPS, a tinut sa precizeze ca doritorii se vor inghesui la finalul intervalului, fapt ce le da mult de furca specialistilor in domeniu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS