Știri de ultima orăActualitate928 de copii au fost adoptaţi în România în anul 2007

928 de copii au fost adoptaţi în România în anul 2007

O parte din articolele din legea adopţiei trebuie modificate deoarece sunt considerate de Curtea Constituţională că ar încuraja corupţia.
În aceste condiţii Oficiul Român pentru Adopţii trebuie să elaboreze până pe 10 mai, un proiect de act normativ de modificare a legii, proiect care va fi trimis spre aprobarea Guvernului şi apoi în Parlament.
"Părinţii erau pur şi simplu de acord cu adoptabilitatea copilului, copilul era declarat adoptabil şi din acel moment ei nu mai aveau drepturi asupra copilului" a declarat Gabriela Petrescu, Secretar general Oficiul Român pentru adopţii.
"Cea ce nu este bine, deoarece în România adopţia nu este o adopţie deschisă în sensul în care cele 2 familii să se cunoască şi dimpotrivă, familiile adoptatoare erau asigurate de faptul că vor putea să ia ele decizia când să spună copilului şi când se va face dacă se va dori acest lucru, o recunoaştere sau o reîntâlnire cu părinţii biologici" a precizat Teodoara Bertzi, Secretar de Stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Potrivit datelor de la oficiul pentru adopţii, în 2007, au fost adoptabili peste 1.300 de copii din sistemul de protecţie. De asemenea, în 2007, erau peste 2.500 de familii şi persoane care aveau atestat în vigoare pentru adopţie, în creştere cu 21% faţă de anul precedent. Numărul de copii adoptaţi, anul trecut, a fost de 928.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS