21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânii de la Auxerre, învinşi acasă

Românii de la Auxerre, învinşi acasă

AJ Auxerre, echipa românilor Daniel Niculae, Gabriel Tamaş şi Vlad Munteanu, a pierdut cu scorul de 3-1 partida disputată pe teren propriu cu Saint-Etienne, în cadrul etapei a 30-a a campionatului Franţei. Gazdele au deschis scorul încă din minutul 5, printr-un autogol semnat de Benalouane, dar „galben-verzii“ au revenit spectaculos şi au punctat prin Landrin (’63), Olan (’70) şi Feinduono (’80). Daniel Niculae a fost titular la gazde şi a jucat pe toată durata meciului. Pentru evoluţia sa, internaţionalul român a fost notat cu 4 de cotidianul L’Equipe. La rândul lui, Tamaş a fost integralist şi a primit tot nota 4. În schimb, Vlad Munteanu a intrat pe teren în minutul 70, în locul lui Thomas. Auxerre a pierdut pentru prima dată după 20 de ani pe teren propriu în faţa lui Saint-Etienne.

În urma acestui rezultat, Saint-Etienne a urcat pe locul zece în clasamentul din Ligue 1, cu 40 de puncte, în timp ce Auxerre a coborât pe poziţia a 14-a, rămânând la cota 37.

Aflată în plasa liderului Lyon, echipa antrenată de Laurent Blanc, Girondins Bordeaux, a pierdut puncte importante la Valenciennes, unde gazdele s-au impus cu 3-1. În prima repriză, Roudet a marcat pentru gazde (’10) şi Wendel pentru oaspeţi (’14), iar Sebo (’63) şi Savidan (min.77) au înclinat balanţa în favoarea lui Valenciennes în partea a doua a meciului.

Olympique Marseille, eliminată din Cupa UEFA de Zenit Sankt Petersburg şi din Cupa Franţei de o echipă de amatori, se află în cădere liberă şi în campionat, trupa lui Eric Gerets fiind învinsă pe teren propriu de Sochaux. N’Daw a marcat unicul gol al meciului de pe „Velodrome“ în minutul 3.

Alte rezultate înregistrate în etapa a 30-a din campionatul Franţei: Nancy – Metz 2-1, Nice – Lorient 1-2, Toulouse – Le Mans 1-1, Strasbourg – Lille 0-1, Auxerre – Saint-Etienne 1-3, Caen – Monaco 4-1. Aseară, după închiderea ediţiei, s-au jucat meciurile Rennes – Lens şi Olympique Lyon – Paris Saint Germain. În clasament, lideră este Lyon, cu 61 de puncte, urmată de Bordeaux (55), Nancy (52), Marseille (46) şi Nice (43).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS