13.4 C
Craiova
luni, 12 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele clubului de baschet BCA-Piteşti l-a luat la pumni pe antrenorul său în timpul unui meci

Preşedintele clubului de baschet BCA-Piteşti l-a luat la pumni pe antrenorul său în timpul unui meci

Preşedintele clubului de baschet BCA-Piteşti, Gheorghe Dinu, l-a lovit, luni, cu pumnul, în timpul meciului cu Mureşul- Târgu Mureş, pe antrenorul echipei BCA, George Ziguli, după ce în prealabil avuseseră un schimb de replici, informează NewsIn.
Suspendat pentru două etape, George Ziguli, antrenorul piteştenilor, a luat loc în tribună, de unde şi-a coordonat elevii în timpul meciului. Cu trei minute înaintea finalului partidei, Ziguli a coborât spre banca de rezerve a propriei echipe, discutând aprins cu Gheorghe Dinu, preşedintele clubului BCA.
După câteva secunde, Ziguli s-a întros la locul său din tribune, dar a fost urmat de preşedintele Gheorghe Dinu, care, fără să spună ceva, l-a lovit cu pumnul în figură. După această scenă, prietenii antrenorului, aflaţi în tribună, au sărit să-l bată pe preşedinte, dar acesta a fost scăpat din mâna atacatorilor chiar de către antrenorul Ziguli.
În timp ce poliţiştii comunitari aflaţi la meci încercau cu greu să stăpânească situaţia, Ziguli urla către preşedintele Gheorghe Dinu spunându-i să îşi dea demisia, acesta din urmă punându-şi mâinile în cap şi cerându-i scuze antrenorului. După cinci minute antrenorul a plecat din sală, la fel procedând şi preşedintele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS