7.3 C
Craiova
vineri, 20 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateVotul uninominal nu se va putea aplica la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene

Votul uninominal nu se va putea aplica la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene

Deputatul PSD Florin Iordache, membru în Comisia de Cod Electoral, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că la alegerile locale din luna iunie preşedinţii de consilii judeţene nu vor fi aleşi prin vot uninominal, după ce legea a fost contestată la Curtea Constituţională.
Deputatul a explicat că alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin sistemul de vot uninominal a fost compromisă odată cu contestarea legii la Curtea Constituţională de către reprezentanţii PRM, susţinuţi de PC. Parlamentarul a explicat că nu mai este timp pentru ca toţi paşii legali să fie parcurşi, astfel încât să poată fi pus în practică la alegerile locale din vară actul normativ votat de deputaţi în urmă cu două zile.
Iordache a mai spus că, în cazul în care se tot contestă legea votului uninominal, există riscul ca şi alegerea parlamentarilor să se facă tot pe liste. „Îmi este teamă că dacă se tot contestă anumite prevederi din această lege, vom avea alegeri parlamentare tot prin actualul sistem. Unii politicieni alta declară şi alta susţin. La televizor spun una, în discuţiile din afara camerilor de luat vederi susţin altceva”, a declarat Iordache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS