Patru oameni au murit, iar alţi cinci, între care şi un copil, au fost grav răniţi după ce microbuzul înmatriculat în Bulgaria în care se aflau a intrat într-o depăşire şi s-a izbit de un camion care circula regulamentar. Traficul între Sibiu şi Alba Iulia a fost blocat timp de trei ore. Coloanele de maşini s-au întins pe mai bine de şase kilometri.
Accidentul s-a petrecut, în această dimineaţă, în jurul orei 3, pe DN 1, la intrarea în localitatea Sălişte din judeţul Sibiu. Din primele cercetări ale poliţiştilor, vinovat de accident ar fi şoferul microbuzului, care s-a angajat în depăşire periculoasă fără să se asigure.
Un alt accident cu consecinţe dramatice a avut loc în Reşiţa. Doi oameni au murit, iar alţi doi au ajuns în stare gravă la spital după ce şoferul unui autoturism care circula cu viteză foarte mare a pierdut controlul volanului şi a lovit doi stâlpi de înaltă tensiune de pe marginea drumului. Poliţiştii cred că şoferul a adormit la volan. Stâlpii doborâţi de bolid sunt şi acum pe şosea, iar maşina care s-a răsturnat pe calea ferată a blocat mai bine de două ore traficul ferovier. În tot acest timp, Gara de Sud din Reşiţa a fost izolată.

