29.5 C
Craiova
vineri, 18 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportTricolorii încep pregătirile în Ţara Sfântă

Tricolorii încep pregătirile în Ţara Sfântă

Amical

Israel – România

• Stadion „Ramat Gan“, Tel Aviv, astăzi, ora 20.45 (TVR 1).

Formaţii probabile:

Israel: Aouate – Saban, Gershon, Tal Ben Haim, Yoav Ziv – Ohayon, Cohen, Itzhaki, Gazal – Benayoun, Barada. Antrenor: Dror Kashtan.

România: Lobonţ – Contra, Tamaş, Goian, Neşu – Nicoliţă, Chivu, Codrea, Cociş – Mutu, Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.

• Vor arbitra: D. Gomes (Portugalia) – N. Davidi, E. Hatuha (Israel).

 

România va susţine astăzi, în compania Israelului, primul amical din cele trei programate înaintea turneului final al Campionatului European.

 

 

 

Naţionala României începe astăzi pregătirile pentru turneul final al Campionatului European 2008, care se va desfăşura în Elveţia şi Austria. Primul amical al tricolorilor se va desfăşura în această seară, de la ora 20.45, pe arena „Ramat Gan“ din Tel Aviv, în compania selecţionatei Israelului. Urmează Rusia şi apoi Muntenegru, aceasta din urmă fiind nou-apărută pe harta fotbalului mondial. FRF intenţiona să perfecteze două partide de verificare cu adversare puternice, Franţa şi Italia, dar aceste amicale au căzut, deoarece vom întâlni cele două echipe la Euro.

 

Piţurcă se gândeşte
la rezultat

 

Selecţionerul Victor Piţurcă a aperciat că partida de verificare cu Israel este foarte importantă pentru naţionala României, deoarece doreşte să înceapă cu dreptul pregătirile pentru Euro 2008.

„Meciul cu Israel este primul pentru naţionala noastră în acest an şi de aceea vrem să obţinem un rezultat bun. Îmi doresc să începem cu dreptul pregătirile pentru Euro 2008. Deşi am avut puţin timp pentru a pregăti acest joc, am încredere în jucătorii mei, care sunt experimentaţi şi ştiu ce au de făcut“, a spus „Piţi“.

În schimb, Adrian Mutu susţine că rezultatul disputei cu Israel nu are o importanţă foarte mare.

„Contează puţin acest amical. Mai important este să fim sănătoşi şi să ajungem la o formă bună în iunie. Noi alcătuim o echipă sudată, însă sunt sigur că naţionala Israelului ne va pune probleme. Este o echipă bună, cu fotbalişti care joacă în Europa“, a spus Mutu.

La rândul său, căpitanul Cristi Chivu a apreciat că amicalul cu Israel este util pentru că îi va da posibilitatea selecţionerului Victor Piţurcă să testeze tot lotul de jucători.

„Este un amical în care antrenorul nostru va testa tot lotul de jucători şi îşi va face o idee privind cea mai bună formulă de start cu care se va bate la Euro. Amicalele reprezintă un test util“, a opinat Chivu.

 

Nu am pierdut în Israel de 27 de ani

 

România este neînvinsă în meciurile din deplasare cu Israel de 27 de ani. Singura înfrângere a tricolorilor în Ţara Sfântă s-a produs pe 8 aprilie 1981, când Israel a câştigat cu 2-1. România a jucat de 18 ori cu Israel, câştigând zece partide, remizând de cinci ori şi fiind învinsă în trei întâlniri. În partidele disputate în Ţara Sfântă, România are un bilanţ foarte bun: zece meciuri, cinci victorii, patru remize şi o înfrângere.

Prima întâlnire dintre cele două selecţionate a avut loc pe 7 decembrie 1966, la Tel Aviv, tot într-un meci amical, România câştigând cu scorul de 2-1. Cele două selecţionate s-au întâlnit ultima oară la Bucureşti, pe 10 martie 1999, când Israel a câştigat cu 2-0. Din aceea echipă a României, pregătită pe atunci tot de Victor Piţurcă, se mai regăseşte un singur jucător în lotul actual, Cosmin Contra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII