32.3 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePoziţii divergente ale preşedinţilor Băsescu şi Sarkozy pe tema Kosovo

Poziţii divergente ale preşedinţilor Băsescu şi Sarkozy pe tema Kosovo

În cadrul conferinţei de presă comune, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi preşedintele Traian Băsescu au exprimat astăzi poziţii divergente pe tema Kosovo. Rugat de către presă să comenteze rezultatul alegerilor din Serbia şi situaţia din Kosovo, Sarkozy a arătat că "Franţa se bucură" de victoria lui Boris Tadici, invocând şi speranţa sa legată de un viitor european al Serbiei. "Considerăm că independenţa Kosovo este inevitabilă şi trebuie să se facă în cele mai bune condiţii, iar Europa trebuie să rămână unită, ceea ce îmi întăreşte convingerea că toate ţările din Balcani, sau Moldova, de pildă, au vocaţia de a face parte din Uniunea Europeană", a spus Sarkozy.
Băsescu a intervenit şi a punctat că, pentru a nu exista "dubii din punctul de vedere al presei româneşti, România va fi un partener exterm de loial al deciziilor Uniunii, dar nu va recunoaşte independenţa Kosovo declarată unilateral". Şeful statului a reierat astfel poziţia României pe tema Kosovo, care este în dezacord cu cea a majorităţii statelor UE şi a SUA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS