1.8 C
Craiova
marți, 16 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePrioritatea externă a României este stabilitatea regiunii

Prioritatea externă a României este stabilitatea regiunii

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi, la Cotroceni, cu membrii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cărora le-a expus priorităţile externe ale României în 2008

"Priorităţile acţiunii noastre externe se leagă, în primul rând, de stabilitatea şi prosperitatea regiunii din vecinătatea României, dar şi a Uniunii Europene", a subliniat şeful statului. El a circumscris acestei problematici teme tradiţionale cum ar fi securitatea energetică sau zona Mării Negre. Totodată, punând acelaşi accent pe securitate şi stabilitatea, preşedintele a dat asigurări că România îşi va respecta toate angajamentele în privinţa prezenţei militare în Balcanii de Vest, în Afganistan, Irak şi Africa. Şeful statului a arătat că România este decisă să susţină şi în acest an proiectele de a diversifica sursele şi traseele de aprovizionare ale României şi Europei cu hidrocarburi, făcând referire la proiectul Nabucco şi la oleoductul Constanţa – Trieste.

Preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit apoi ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti atât despre viitorul ţătii noastre în UE, cât şi despre dezvoltarea Parteneriatului strategic cu SUA.
"Poate am fi putut face şi mai mult pentru a valorifica pe deplin avantajele integrării noastre. Nu am fost cei mai eficienţi în utilizarea fondurile comunitare de care avem atâta nevoie şi nu am definitivat toate reformele pe care le aveam în vedere. Ceea ce este important, însă, este că agenda europeană este acum parte a agendei noastre cotidiene", a spus şeful statului.
Băsescu s-a referit şi la relaţia transatlantică, menţionând că "parteneriatul nostru strategic cu SUA continuă să fie un element esenţial pentru orientarea politicii noastre externe, pe care îl dorim dezvoltat şi diversificat".

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut că relaţia cu Republica Moldova şi cea cu românii din afara graniţelor rămâne una dintre priorităţi în 2008. "Dorim ca Republica Moldova să beneficieze din plin de avantajele de a fi vecin direct al Uniunii, inclusiv din perspectiva mobilităţii cetăţenilor săi, cei care vor beneficia si vor contribui nemijlocit la consolidarea orientării democratice a statului vecin", a arătat şeful statului, referindu-se la "statul suveran vecin de care ne leagă afinităţi istorice şi culturale profunde".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS