Premierul Călin Popescu-Tăriceanu efectuează astăzi o vizită oficială la Praga. Agenda vizitei include convorbiri cu omologul său ceh, Mirek Topolánek, şi primirea la preşedintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus.
Cei doi prim-miniştri vor asista, după convorbirile oficiale, la ceremonia de semnare a două documente care completează cadrul juridic bilateral: forma actualizată a Protocolului pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor şi Protocolul de cooperare interministerială în domeniul educaţiei.
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi primul-ministru Mirek Topolánek vor participa şi la deschiderea lucrărilor Forumului oamenilor de afaceri din cele două ţări, cu tema „Republica Cehă şi România, parteneri în UE”.
„Unul dintre obiectivele noastre este consolidarea relaţiilor de parteneriat bilateral româno-ceh, în special în domeniul economic şi îmi exprim încrederea că Forumul de afaceri organizat cu ocazia vizitei va contribui la stimularea relaţiilor economice şi a investiţiilor reciproce”, a declarat premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
Delegaţia oficială, din care face parte şi ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii liberale, Ovidiu Silaghi, va fi însoţită şi de o delegaţie de oameni de afaceri, care vor participa la forumul economic.
Premierul Tăriceanu, în Cehia
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

