VÂLCEA. De la 1 ianuarie nu mai există o limită minimă de venit la încheierea contractului de asigurări pentru vechimea în muncă de către Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vâlcea. Constantin Stanciu, director adjunct al CJP, a explicat că pentru 29% din venitul minim asigurat, vechimea în muncă are continuitate. „Dacă anul trecut venitul asigurat minim era un sfert din salariul mediu pe economie, adică de 318 lei, la care se plăteau 92 de lei, începând cu 1 ianuarie s-a scos această limită. În ceea ce priveşte contractele de asigurări, există două categorii. Prima dintre acestea, care implică obligativitatea încheierii unui astfel de contract, se referă la persoanele fizice autorizate sau membrii unei asociaţii familiale care realizează un venit. Cealaltă categorie se referă la persoanele care, din proprie iniţiativă, doresc încheierea unui astfel de contract, pentru a nu avea sincope la vechimea în muncă“, a mai spus directorul adjunct.
Vechime în funcţie de valoarea asigurării
Deşi acest contract de asigurări se poate încheia pentru orice sumă, indiferent cât de mică ar fi, specialiştii avertizează că aceasta va influenţa punctul de pensie. „Se poate face un contract şi pentru 100 de lei, dar nu este indicat, pentru că punctul de pensie ar fi foarte mic. Avem şi persoane care s-au asigurat şi la nivelul a 1.500 de lei. În cazul persoanelor care nu au lucrat mai mult timp şi care doresc să recupereze această vechime, este mai dificil, pentru că legislaţia actuală nu permite acest lucru. Sunt persoane care lucrează în străinătate şi, pentru a nu pierde vechimea, plătesc în funcţie de venitul la care doresc să se raporteze. Sunt mulţi absolvenţi care termină studiile, încetează şi plata şomajului şi hotărăsc să se îndrepte către noi pentru a nu avea pauze“, a mai precizat Stanciu.
3.000 de vâlceni au încheiat contracte
În prezent, peste 3.000 de vâlceni, din anumite motive, au ales această formulă. „Avem foarte multe solicitări în acest sens. Avem zile în care ajungem să înregistrăm peste 30 de contracte. Deşi numărul vâlcenilor care nu au un loc de muncă este mai mare, probabil doar aceştia îşi permit. Pot să spun că cifra aceasta fluctuează, pentru că sunt persoane care reziliază contractul, dar vin altele. Cei care doresc să scape de grija că trebuie să vină în fiecare lună la casierie pentru a plăti trebuie să ştie că se pot achita de obligaţiile prevăzute în contract în avans, pe 12 luni. Cine are un cont deschis poate plăti şi aşa, prin viramente“, a concluzionat Stanciu.