Rezultatul consultărilor pe care le-au avut miercuri autorităţile române cu reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Taxe şi Uniune Vamală, pe tema taxei auto, este în favoarea României, oficialii europeni fiind de acord cu noua grilă de taxare, la care mai trebuie aduse însă mici modificări.
"Rezultatul discuţiilor este în favoarea noastră. Problema privind taxa auto se va rezolva în aproximativ două-trei săptămâni", au declarat surse oficiale române, citate de NewsIn.
Potrivit aceloraşi surse, reprezentanţii CE au cerut "cizelarea" a doi-trei coeficienţi de taxare. "Oficialii europeni au apreciat că, de această dată, au fost aplicate principiile Comisiei Europene", au declarat sursele citate.
Contactată de NewsIn, Maria Assimakopoulou, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru taxe şi uniune vamală, Laszlo Kovacs, a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la rezultatul discuţiilor.
Autorităţile române au avut astăzi consultări cu reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Taxe şi Uniune Vamală (DG TAXUD) cu privire la taxa de primă înmatriculare.

