27.9 C
Craiova
luni, 11 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateAdjunctul şefului Penitenciarului Dr.Tr. Severin, acuzat că a refuzat testarea cu etilotestul

Adjunctul şefului Penitenciarului Dr.Tr. Severin, acuzat că a refuzat testarea cu etilotestul

Adjunctul şefului Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, comisarul şef Sever Sima, este acuzat că, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit un autoturism parcat, el refuzând testarea cu etilotestul, informează NewsIn.
Incidentul s-a produs duminică seara la intersecţia străzilor Eugen Mareşi cu Aleea Privighetorilor din municipiul Drobeta Turnu Severin. Tânărul care-l acuză pe comisarul şef este Laurenţiu Toacsen, taximetrist din Drobeta Turnu Severin. Acesta susţine ca avea autoturismul parcat în faţa unui magazin, iar adjunctul şefului de la penitenciar a făcut la un moment dat o manevră de mers înapoi şi l-a lovit. De asemenea, taximetristul mai spune că Sever Sima ar fi mirosit a băutură şi că a plecat de la locul accidentului în încercarea de a-şi găsi un alt şofer.
Într-un comunicat de presă remis astăzi de către IPJ Mehedinţi se arată că în seara zilei de 13.01.2008, ora 20.20, agenţii de poliţie rutieră l-au depistat în trafic pe Sever Sima, de 49 ani, din municipiul Drobeta Tr. Severin, "care în timp ce conducea autoturismul marca Opel, proprietate personală, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum şi recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 –republicată“.
Comisarul şef Sever Sima are însă altă variantă şi susţine că nu se afla la volanul autoturismului. Deşi iniţial a recunoscut că a fost în autoturism, dar pe scaunul din dreapta, acesta a declarat acum că nu are nicio o legătură cu accidentul. „I-am împrumutat maşina lui Cristian Turcu, un vecin. Aseară eram la televizor când m-am trezit cu telefon de la vecin. Aşa am auzit de accident”, a declarat cms.şef Sever Sima. Din acest motiv, adjunctul PMS Dr.Tr.Severin a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS