28.4 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSecretarii de stat din Ministerul Justiţiei se vor întâlni vineri cu reprezentanţi ai sindicatelor

Secretarii de stat din Ministerul Justiţiei se vor întâlni vineri cu reprezentanţi ai sindicatelor

Reprezenanţii a trei federaţii sindicale se vor întâlni vineri, la sediul Ministerului Justiţiei, cu secretarii de stat Gheorhe Mocuţa şi Katalin Barbara Kibedi, pentru a discuta despre hotărârile judecătoreşti nepuse în executare, privind salarii restante din perioada 2001-2006.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Projust, Ştefania Teleman, a declarat astăzi, pentru NewsIn, că a stabilit o întâlnire cu consilierul de stat din cadrul Ministerului Justiţiei (MJ), Katalin Kibedi, vineri, la ora 11:00, pentru a discuta despre plata salariilor restante recunoscute prin lege. De asemenea, Teleman a spus că unii membrii ai personalului auxiliar au trimis de luni somaţii de plată, în baza legii 277 din Codul Muncii, către coordonatorii de credite secundari, Curtea de apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, şi către MJ, coordonator principal de credite.

Tot vineri, secretarul de stat din cadrul MJ, Gheorghe Mocuţa, se va întâlni cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale "Justiţia" şi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale "Meridian", pentru a discuta, de asemenea, despre situaţia salariilor restante din perioada 2001-2006, problemă pentru care nu consideră responsabil MJ. "Am obţinut bani de la bugetul de stat prin, revendicare, dar nu i-am primit. Problema nu este la Miniserul Justiţiei, ci la Ministerul de Finanţe. Mai multe nu pot să vă spun, probabil vom da un comunicat de presă dupa întâlnirea de vineri", a declarat azi, pentru NewsIn, Gheorghe Mocuţa.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Justiţia" şi al Confederaţiei Sindicale Naţionale "Meridian", Ion Popescu, a declarat miercuri, pentru NewsIn, că a obţinut soluţionarea câtorva din revendicările personalului auxiliar. "Am fost ieri (n.n. marţi) la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Justiţiei. Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost pentru că ei (n.n. personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Bucureşti şi al Judecătoriei Sectorului 2) nu aveau siguranţa plăţii lefei din 10 ianuarie şi nici a celui de-al treisprezecelea salariu. După ce m-am dus la Finanţe, ei m-au asigurat că vor deschide creditul pentru plăţile salariale ale lunii decembrie, inclusiv cel de-al treisprezecelea salariu. Deci putem spune direct că cel de-al treispezecelea salariu se va plăti integral, inclusiv salariul pe luna decembrie.Vorbim la nivel de personal auxiliar din toată ţara.", a spus preşedintele celor două grupări sindicale, "Justiţia" şi "Meridian".

Ion Popescu a mai declarat că personalul din cadrul Tribunalului Bucureşti nu şi-a mai întrerupt activitatea miercuri, deoarece a fost asigurat de cei de la Ministerul Finanţelor că, până la sfârşitul zilei de marţi, se vor soluţiona o parte din probleme: "Am fost asigurat că până seara se va face deschiderea creditelor şi am fost anunţat că într-adevăr s-a făcut deschiderea. Şi mi s-a dat scris."

Popescu a mai spus că la Ministerul Justiţiei a putut discuta doar cu secretarul de stat, Gheorghe Mocuţa."Noi comunicăm permanent cu MJ, dar cum e situaţia acolo acum, parcă le e şi teamă să scoaă un cuvânt. Noi negociem cu domnul secretar de stat Gheorghe Mocuţa, foarte bine, el e cunoscător al problemelor noastre, a venit la noi la confederaţie, vine şi vineri la întâlnirea noastră cu sindicatele din teritoriu."

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS