28.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDouă persoane au fost găsite decedate din cauza frigului într-o clădire părăsită din Constanţa

Două persoane au fost găsite decedate din cauza frigului într-o clădire părăsită din Constanţa

Două persoane au fost descoperite decedate, astăzi, într-o clădire părăsită din muncipiul Constanţa, cel mai probabil din cauza frigului, iar un constănţean a murit în timp ce se îndrepta spre farmacie, informează NewsIn.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, inspectorul Radu Croitoru, a declarat astăzi că poliţiştii secţiei 1 au fost sesizaţi că într-un imobil au fost găsiţi decedaţi  Gheorghe S., de 52 ani, din comuna Oltina şi Janeta Z., de 56 ani, din Constanţa. Din cercetări s-a stabilit că cei doi erau cunoscuţi consumatori de băuturi alcoolice şi nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele deceselor.
Cadavrele nu prezentau urme de violenţă şi se aflau în stare de putrefracţie. Poliţiştii spun că cel mai probabil cei doi au murit din cauza frigului, dar se aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii.
Un alt constănţean, de 51 de ani, şi-a pierdut viaţa în timp ce se îndrepta spre o farmacie pentru a-şi cumpăra medicamente. Poliţiştii spun că bărbatul coborâse din troilebuz şi, în timp ce mergea, i s-a făcut rău şi la scurt timp a decedat. Medicii legişti urmează să stabilească cauza decesului.
În ultimele zile, cel puţin zece persoane fără adăpost au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a primi îngrijiri medicale. Mulţi dintre ei au rămas internaţi deoarece au suferit degerături.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS