Cu toate că pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliu judeţean fusese inclus un proiect de hotărâre privind depunerea spre finanţare a modernizării drumului de acces spre staţiunea turistică Parâng, la insistenţele preşedintelui Consiliului judeţean, Mircea Ioan Moloţ, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Decizia lui Moloţ a stârnit o serie de controverse în Consiliul judeţean, consilierii cerând chiar să fie supusă la vot reintroducerea proiectului în dezbatere, ca urmare a faptului că acesta este unul vital pentru demararea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii turistice din Valea Jiului. Cu toate că 11 consilieri au cerut reintroducerea proiectului în discuţie, chiar în cadrul şedinţei, preşedintele Consiliului judeţean a dat „tonul” la votul negativ, 15 consilieri voptând împotrivă şi alţi 5 s-au abţinut. Viceprimarul municipiului Petroşani, Claudiu Cornea spune că acest vot nu va avea din fericire influenţă asupra deciziei finale în ceea ce priveşte acest proiect vital pentru dezvoltarea turismului în staţiunea Parâng, ci a generat doar amânarea punerii în discuţie a proiectului. Cu toate acestea, edilii municipalităţii de la Petroşani, consideră gestul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara drept unul vădit politicianist. „Este un afront adus municipiului Petroşani şi vom face toate demersurile pentru ca această situaţie să fie îndreptată, cu speranţa că asemenea piedici iresponsabile nu vor mai sta în calea unor iniţiative benefice pentru comunitatea noastră”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de către Consiliul local şi Primăria Municipiulşui Petroşani.
În fapt, proiectul la care Mircea Moloţ pare să-şi dorească atât de mult să pună „talpe” este unul care implică Consiliul judeţean doar într-o chestiune tehnică şi aferctează bugetul judeţean mult mai puţin decât costul ujnei banale excursii în, să zicem, proapăt înfrăţita Sardinie. Acest proiect vizează modernizarea infrastructurii rutiere de acces spre staţiunea turistică Parâng, de la Cabana Rusu până la Cabana ICEF, drumul în cauză fiind încadrat în anul 2000, în urma unei hotărâri de Guvern drept drum judeţean, primind indicativul DJ709F. Pentru ca acest sector de drum, construit în anii 70, să poată fi modernizat pentru a deveni practicabil accesului auto în staţiunea Parâng, Consiliul local a iniţiat demersurile necesare pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile din fonduri europene pentru executarea acestei lucrări. Co-finanţarea Consiliului judeţean pentru acest proiect este de numai 2%, ceea ce înseamnă circa 50.000 de euro, restul fiind o contribuţie de 13% din partea Guvernului şi 85% din Fonduri Structurale, finanţare asigurată prin Programul Operaţional Regional, Axa Prioritară 2: „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regional şi local”.
Primarul municipiului Petroşani spune că acest obiectiv este foarte important pentru a asigura dezvoltarea turismului în staţiunea turistică Parâng, fiind cuprins de altfel în proiectul de modernizare al infrastructurii acestei staţiuni, alături de alte obiceitve similare, cum ar fi construirea telegondolei. Pentru Mircea Ioan Moloţ, acest proiect nu constituie însă o prioritate. „După părerea mea, mai sus de telescaun acest drum este inutil pentru că iarna este impracticabil. În schimb, telegondola este necesară”, a declarat Mircea Moloţ. Mai mult, în şedinţa Consiliului judeţean, preşedintele Moloţ a precizat că „oricum, am dat deja prea mulţi bani pentru Valea Jiului”.
Pentru Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani, explicaţia acestei atitudini este justificată doar de atitudinea politicianistă a liberalilor din fruntea judeţului. „Este evident acest lucru doar dacă analizăm faptul că, de când PD-ul a ieşit de la Guvernare, municipiul Petroşani nu a mai primit nici un leu la desele rectificări ale bugetului de stat, cu toate că oraşele şi municipiile controlate de PNL şi PSD au primit sume importante pentru echilibrarea bugetelor locale. La Petroşani, Orăştie şi Hunedoara, unde primarii sunt de la PD, Consiliul judeţean nu a alocat însă nici un leu. La această atitudine se adaugă acum şi această boicotare a unui proiect de dezvoltare a turismului în Parâng, cauzată de aceleaşi raţiuni politicianiste. Aceasta este situaţia şi considerăm necesar ca opinia publică şi, în mod special cetăţenii municipiului Petroşani, să cunoască acest act fără precedent petrecut în Consiliul judeţean Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Petroşani.
Moloţ pune „talpe” dezvoltării turismului în Parâng
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei