• Atacantul oltean a spus ca, din cauza lui Netoiu, a plecat scirbit de la gruparea alb-albastra • Nu demult, el a fost obligat sa-si vinda masina pentru a putea trai
Augustin Calin implineste 29 de ani pe 5 august. Traiectoria sa fotbalistica este cunoscuta: debut la Universitatea, legitimari apoi la Steaua, Dinamo, Rocar, revenire la Craiova. In ultimele cinci luni a evoluat in Italia, la echipa de C2 Trento, iar acum se afla intr-o vacanta prelungita. L-am intilnit ieri-dimineata, in English Park, plimbindu-si baietelul, Adrian-Alexandru.
– Ce faci? Incotro te vei indrepta in noul sezon?
– Am refuzat prelungirea contractului cu Trento. S-au interesat de mine si cei de la Teramo, echipa care a fost in serie cu noi si care a promovat acum in C1. Rezultatul discutiilor? Sint inca in Craiova, asta inseamna ca n-a fost sa fie. Si in Italia sint probleme de natura financiara.
– De la Universitatea sau din Romania ai vreo oferta?
– Deocamdata, nimic concret. S-au interesat de mine antrenorii Titi Dumitriu si Marius Lacatus. Universitatea? Deocamdata, nu.
– Te-ar interesa Universitatea actuala?
– Trebuie sa fac doua precizari: sint liber de contract si sint, in continuare, foarte oltean! Cred ca ati inteles ce vreau sa spun. Universitatea ramine echipa mea de suflet! Cind am auzit ca s-ar putea sa revina Ovidiu Stinga, Papura, Cristescu, Badea, m-am bucurat ca pe vremurile bune si frumoase ale noastre. Sper ca acum lucrurile sa mearga pe un alt fagas. Am fost intr-o zi la un antrenament al Universitatii, dar am auzit lucruri nefiresti in privinta contractelor jucatorilor. Nu comentez. Am plecat scirbit de la Craiova lui Netoiu, acesta-i cuvintul potrivit. Dar m-as reintoarce cu inima deschisa, deoarece nu cred ca s-ar purta nimeni cu mine asa cum s-a purtat Netoiu et comp.
– Adica?
– Sint amanunte cunoscute. Un an de zile am trait fara nici un leu de la Universitatea. Sotia era gravida, ma intelegeti? Si cind am primit oferta din Italia mi s-au pus mari piedici. Norocul meu s-a numit prietenul meu Adrian Ilie, care m-a ajutat financiar, altfel nu stiu ce s-ar fi intimplat. Am uitat, dar nu pot sa iert ceea ce mi s-a intimplat. Am fost obligat sa-mi vind masina pentru a putea trai. M-am linistit abia in Italia, mai ales ca acolo Adi Mutu s-a comportat cu mine ca un adevarat prieten.
– Cum a fost in cele cinci luni?
– Din toate punctele de vedere, bine. Alta atmosfera, alta viata, alta tara! Stiti ca visul meu a fost sa joc in Italia, eram innebunit dupa fotbalul italian. Ghinioanele m-au urmarit in viata si n-am reusit sa ajung mai devreme, mai ales ca pe timpuri s-au interesat de mine echipe titrate din Italia, dar si din alte tari ale Europei. Nu a fost insa usor. Eram doi straini in echipa, un brazilian si cu mine. Trento a avut emotii in privinta retrogradarii. Ne-am salvat si, fara sa sune a lauda, am contribuit si eu decisiv. Am inscris un gol important chiar in meciul cu Teramo, echipa care, repet, a promovat in C1. Am jucat in 12 partide. In C2 este un fotbal diferit de ceea ce stiam si vazusem eu. Cum si alti fotbalisti v-au mai spus, este un fel de „bubuiala“, adica mingile circula pe sus numai spre atacanti.
– Acum?
– Pai, aceasta a fost prima intrebare. Parca v-am raspuns? Plec la Poiana Brasov si ma voi pregati cu Adi Ilie. Si astept…
