Știri de ultima orăActualitateNou atac asupra romilor români din Italia

Nou atac asupra romilor români din Italia

Un grup format din 40 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, cu faţa acoperită şi înarmate cu lanţuri, bastoane, pietre şi sticle au lansat joi mai multe coctailuri Molotov asupra unei tabere de romi de pe strada Tiburtina de la periferia Romei. După cum informează site-ul tgcom.it, unul dintre agresori, de 40 de ani, a fost arestat. El a declarat în faţa poliţiştilor că face parte dintr-un grup de localnici din zona Ponte Mammolo care nu mai tolerează prezenţa romilor pe teritoriul respectiv. Acuzatul, condamnat la arest la domiciliu, a fost acuzat de port de arme albe, acte de ofensă şi opunere de rezistenţă în faţa poliţiei. Potrivit carabienilor, care se ocupă de ancheta în acest caz, este vorba despre un act grav de intoleranţă. Localnicii au declarat că romii fură benzină şi motociclete şi sunt protagonişti a numeroase agresiuni asupra populaţiei, în ciuda tentativelor de integrare care nu au ajuns până acum să aibă un rezultat.
Cu câteva zile înainte, aceeaşi tabără de romi din Ponte Mammolo a fost atacată cu patru cocteiluri Molotov, dintre care două au explodat. Incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale asupra barăcilor unde trăiesc aproximativ 30 de romi români.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS