17.8 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinLaptele matern - bun pentru cariera copilului

Laptele matern – bun pentru cariera copilului

Laptele matern este mult mai important pentru copii decât s-a crezut până acum. În urma unui studiu realizat pe un eşantion de 1.414 oameni, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că laptele matern nu numai că este foarte bun pentru sănătatea bebeluşilor, ci, în plus, joacă un rol esenţial şi pentru viitoarea carieră profesională a micuţilor. Potrivit statisticilor, 58 la sută dintre nou-născuţii alăptaţi ajung să ocupe poziţii sociale superioare părinţilor lor, în timp ce în cazul bebeluşilor hrăniţi cu biberonul, proporţia celor care reuşesc să îşi depăşească părinţii este de 50 la sută. În plus, şansele profesionale cresc şi în funcţie de perioada în care nou-născuţii s-au hrănit cu lapte matern. Potrivit studiului dat publicităţii de revista germană Psychologie heute, există diferenţe chiar şi în sânul familiei. Astfel, copilul care a fost alăptat a urcat mai sus pe plan profesional decât fratele său care a fost alimentat cu biberonul. Datele de început au fost prelevate de cercetători din aşa-numitul Boyd-Orr-Kohorte britanic,  care în perioada 1937-1939 a înregistrat situaţia alimentară a nou-născuţilor. 60 de ani mai târziu, o echipă de cercetători coordonaţi de Richard Martin de la Universitatea Bristol a verificat statutul social al bebeluşilor examinaţi în faza incipientă a studiului. În opinia specialiştilor, responsabili pentru această situaţie ar putea fi acizii graşi cu catenă lungă din laptele matern, care contribuie la dezvoltarea cerebrală a copiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS